Mii de timișeni au venit să își ia rămas bun de la Stadionul „Dan Păltinișanu”, duminică-seara, în cadrul unui ultim eveniment înainte de demolare. Meciuri de fotbal între Poli Old Boys și actuala echipă Poli Timișoara, concerte speciale, spectacolele de lasere, spectacolele cu lumini și multe alte  surprize pregătite de Consiliul Județean Timiș, împreună cu Drukeria și cu Politehnica Timișoara, au fost elementele ultimei reprezentații de pe „Marele Oval”.  Programul special pregătit de Consiliul Județean a început cu meciuri demonstrative între Poli Old Boys (jucători din anii 1990 și 2000), echipa actuală Politehnica Timișoara și Politehnica Femina (echipa de fotbal feminin a clubului). Pentru copii, au fost  organizate ateliere de realizat steaguri și fanioane Poli, cu implicarea voluntarilor de la Druckeria. Tot cu sprijinul acestora și al TVR Timișoara, au fost  proiectate imagini cu evenimentele marcante din istoria stadionului, iar  suporterii au avut parte și de un moment coregrafic specific, marca Druckeria.

 

O prezența specială a constituit-o trupa Cargo, renumită și prin piesa „Zi cu soare, fără soare” care s-a auzit ani buni pe Stadionul „Dan Păltinișanu” la meciurile alb-violeţilor. Un show de lasere spectaculos, ca o legătură simbolică între trecutul glorios al stadionului și viitorul care se anunță a fi unul pe măsura tradiției, a încheiat evenimentul.

 

Noul stadion va fi cel mai mare din România, după Arena Națională, și este de așteptat să fie gata în trei ani, urmând să poată găzdui  meciuri de campionat național, de Champions League, de Campionat European și de Campionat Mondial.

 

„Pe 24 februarie va începe efectiv demolarea. Utilajele sunt pregătite, avem toate avizele necesare începerii acestui demers. În paralel se va anunța câștigătorul licitației pentru construirea noii arene. În măsura în care nu vor exista contestații, în câteva zile se va semna contractul și în paralel cu demolarea se va face proiectarea și evident construcția noii arene. Dacă vor fi contestații, acest proces va fi întârziat două-trei  luni, nu mai mult. Oricum va fi, anul acesta începe și contrucția noii arene. De asemenea, ne pregătim să preluăm și echipa de fotbal la Consiliul Județean, astfel încât să avem nu doar un stadion, să avem și o echipă pentru a juca pe Stadionul Dan Păltinișanu”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

 

Valoarea investiției de la noua arenă este de 160 de milioane de euro.