Cea de-a 16-a ediție a Târgului de Paști din Timișoara a început oficial duminică seara, cu un concert al studenților Facultății de Muzică și Teatru, cu Ansamblul de dansuri populare „Vântuleț” din Republica Moldova și formațiile Proconsul și VERSUS.

La orele amiezii, Târgul de Paști din Piața Libertății se prezintă publicului cu 16 food-truck-uri și 32 de căsuțe cu produse alimentare și nealimentare, dar și elemente de divertisment. Târgul pare mai puțin pompos decât anul trecut, când era an electoral, iar primarul și echipa sa au fost prezenți în mijlocul cetățenilor. Cu puțină economie, castelul cu luminițe utilizat la Târgul de Crăciun e bun și de Paști, de ce nu? Din fericire, nu mai avem Drumul Crucii din traforaj, ceea ce e un mare pas spre normalitate. Pentru copii și cei dornici să-și facă poze, Piața Sfântu Gheorghe este locul cel mai potrivit, fiind dominată de un carusel, un iepure, copaci înfloriți și oițe, drăguțe în sine, dar parcă prea roz. Oricum, spiritul de sărbătoare îi atrage pe timișoreni, Târgul de Paști având și alte surprize de oferit în zilele următoare.