Un cunoscut restaurant din Timișoara a avut o inițiativă interesantă de Ziua Națională a României. Știut fiind faptul că mâncarea de fasole (cu sau fără ciolan) a devenit o tradiție de 1 Decembrie, un mare cazan a fost instalat în fața Operei, iar acolo au fost pregătite peste 1.000 de porții de iahnie de fasole, acestea fiind oferite gratuit doritorilor.

Mâncarea de post a fost foarte apreciată de toată lumea, ca dovadă, și coada destul de groasă formată din timișoreni atrași de aromele pe care fasolea le răspândea. Cei care veneau în față să vadă dacă este suficientă, erau liniștiți de un cetățean bine informat: „Puteți sta liniștiți la rând, că ajunge la toată lumea!”.

Cei de la restaurantul Nora au pregătit acțiunea cum se cuvine, cu farfurii de unică folosință, tacâmuri, dar și pâine. Trei angajați de origine asiatică au participat la împărțirea porțiilor de fasole. Timișorenii au apreciat inițiativa, iar cei care au mâncat au declarat că fasolea a fost bine gătită.