Grădina Zoologică din Timișoara a fost închisă din 18 decembrie 2020, în vederea elaborării unui nou proiect de grădină zoologică la standarde europene. Au fost stabilite măsurile necesare pentru mutarea temporară sau definitivă a animalelor în condiții de siguranță în habitate ale unor grădini zoologice partenere. La închidere, Grădina avea 261 de exemplare din 46 de specii, iar relocarea a fost aprobată de către Consiliul Local.

La vremea ei, Zoo Timișoara era printre cele mai noi construite din România, fiind deschisă în anul 1986, lângă Pădurea Verde, pe un teren de 6,34 hectare din proprietatea administrației locale.

Au trecut de atunci mai bine de cinci ani, iar la Zoo nu s-a întâmplat nimic. Au fost organizate câteva evenimente, dar nici un plan serios de reamenajare nu a fost pus în discuție. Consilierul local Roxana Iliescu a propus, în 2023, redeschiderea pentru public, dar după unele amenajări minimale. Iată că, la început de 2026, Grădina Zoologică a fost redeschisă și oricine poate intra acolo. Bineînțeles, însă, că municipalitatea nu a mișcat nici un pai, astfel că o simplă plimbare poate fi extrem de periculoasă, mai ales pentru copii, cărora le place să alerge și să exploreze.

„Astăzi am fost personal în locație și am rămas uimită! Pe lângă faptul ca e mizerie, neîngrijit și riști să-ți rupi picioarele pe aleile distruse, sunt zone care reprezintă adevărate pericole pentru copii! Cer administrației USR închiderea de urgență a locației fostei Grădini Zoologice și efectuarea lucrărilor necesare astfel încât timișorenii și copiii lor sa se poate bucura de acest spațiu în siguranță! Reamintesc administrației USR faptul ca am depus un proiect de hotărâre în anul 2023 care prevedea redeschiderea incintei fostei Grădini Zoologice pentru promenada și organizarea de evenimente socio-culturale, după efectuarea unor minime investiții! Printre lucrările necesare a fi executate, am identificat următoarele: dezafectarea habitatelor (cuști de fier, cuști de lemn, adăposturi, foișoare, clădiri), punerea în conservare și/sau depozitarea lor, după caz; reparația aleilor și a băncilor; toaletarea copacilor și efectuarea tăierilor pentru punerea în siguranță a trecătorilor; reparație podețe sau închise; reabilitarea luciilor de apă (desecare, decolmatare și înlocuire geotextil și amenajare maluri; reabilitarea locului de joacă pentru copii; înlocuirea corpurilor de iluminat deteriorate pentru asigurarea iluminatului și punerea în siguranță a acestora/ inclusiv adaptarea sistemului de iluminat pe timp de noapte astfel încât să corespundă pentru crearea de evenimente; mentenanța sistemului de supraveghere video și integrarea lui în sistemul municipal la Poliția Locală; reparația grupurilor sanitare și dotarea lor cu materiale consumabile etc.! Din toate lucrările menționate mai sus, au dispărut doar cuștile de fier și cele din lemn, atât!”, a constatat Roxana Iliescu la fața locului.