Președintele CJT, Alfred Simonis, a făcut luni o declarație importantă pentru întreg județul Timiș: „Avem constructor desemnat pentru stadionul Dan Păltinișanu și nimic nu se mai poate schimba. Vă anunțam în urmă cu câteva zile că o asociere de firme a fost anunțată drept câștigătoare a licitației pentru a ridica arena Dan Păltinișanu, dar că, timp de zece zile, se pot depune contestații. Acest termen a expirat, câștigătorul nu a mai fost contestat și acum totul este clar. În câteva zile se va semna contractul de finanțare și începe prima fază: proiectarea stadionului, pentru realizarea căreia sunt necesare opt luni, iar apoi alte 24 pentru ridicarea efectivă a stadionului. Zilele următoare voi solicita colegilor mei consilieri județeni să adoptăm o hotărâre de consiliu prin care să asumăm cofinanțarea arenei cu 25% din suma necesară pentru finalizarea proiectului. Potrivit documentelor primite de la Compania Națională de Investiții, cofinanțarea Consiliul Județean este de puțin peste 126 de milioane de lei. Vreau să fie foarte clar: Consiliul Județean Timiș are resursele necesare pentru a-și aduce contribuția la ridicarea stadionului. Am ținut să fac această precizare pentru a preveni eventuale pusee de cunoștințe administrative ale unor decidenți locali care au mai exprimat opinii halucinante și pe alte subiecte”.

Alfred Simonis a mai precizat că pentru anul în curs va fi prevăzută în bugetul Consiliului Județean Timiș o sumă de 30-40 de milioane de lei dedicată începerii lucrărilor la noul stadion.

„Cei care au dezinformat și au spus că vom construi blocuri pe locul vechiului stadion și apoi că nu avem bani să-l finanțăm ar trebui să-și ceară scuze și - unii sunt oameni politici - să iasă din viața publică, pentru că au făcut mult rău. Ar trebui să se înțeleagă că aceia care vor să mute banii din Timiș spre alte părți ale țării abia așteaptă să vadă animozități locale”, a mai spus Alfred Simonis, menționând că el a încercat să mențină un echilibru în vața politică din județ și să evite conflictele.

Președintele CJT a precizat că noul stadion cu 32.000 de locuri este ultima mare investiție promisă în Timiș care nu începuse încă, dar de acum și aceasta e gata să pornească. Nu va fi vorba doar de fotbal, pentru că, în sfârșit, la Timișoara se vor putea organiza și evenimente de anvergură internațională, concerte și spectacole.