Până la 1 septembrie, timișorenii se reîntorc la tranvaiele vechi

Aproximativ două săptămâni. Atât au circulat tramvaiele „Armonia”, de peste jumătate de milion de euro, cu sistem de climatizare, internet wi-fi și nu numai. Reprezentanții R.A.T.T. au anunțat că cele două garnituri au fost retrase pe motiv că linia 6 a fost suspendată, ca urmare a numărului redus de călători din această perioadă. Cu toate acestea, conducerea R.A.T.T. nu a ales ca timișorenii să se bucure de tramvaiele moderne, pe alte linii, ci să le țină în depou până la 1 septembrie. 

„Timişoara este un oraș al armoniei între oameni și al armoniei în general, sub orice aspect, între vechi și nou, și de aceea și acest model de tramvai”, susținea primarul Nicolae Robu, de Ziua Transportului Public, când au fost prezentate cele două tramvaie. 

Aproximativ un an a durat reabilitarea celor două garnituri pentru care s-a plătit peste un milion de euro. Asocierea ELECTROPUTERE VFU Paşcani – ASTRA VAGOANE CĂLĂTORI Arad a câștigat, în luna mai 2014, licitația pentru reabilitarea lor, organizată de Primăria Timișoara. R.A.T.T. urmează să trimită spre reabilitare alte șapte tramvaie în acest an. Oficialii Primăriei Timișoara au transmis că au în plan modernizarea a nu mai puțin de 30 de tramvaie. Totuși, timișorenii trecuți de prima vârstă au și o nemulțumire: lipsesc barele de susținere pentru urcat și coborât.

Alexandru Virgil STOICA