
Au început reparațiile pe drumul județean dintre Făget și limita cu județul Arad, spre Săvârșin, anunță Consiliul Județean Timiș. Se intervine pe un sector de aproximativ 9 kilometri, prin decopertarea carosabilului și așternerea unui nou strat de covor asfaltic. Intervenția a fost programată într-o perioadă favorabilă din punct de vedere termic, cu condiții meteo care permit execuția unor lucrări de calitate. Programul de reparații pe drumurile județene continuă etapizat, pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație și creșterea siguranței rutiere, au mai spus reprezentanții CJT.

