
Desființarea celor 220 de posturi din administrația locală timișoreană a fost aprobată la limită de consilierii locali, în cadrul unei ședințe pe parcursul căreia s-au schimbat replici fără menajamente. Au fost cinci proiecte de hotărâre legate de reducerile de personal, acestea referindu-se la aparatul de specialitate al primarului, Direcția generală PLMSTF, Poliția Locală, Direcția Fiscală și Sport Club Municipal. Dintre posturile desființate conform OUG 7/2026, 102 sunt ocupate, astfel că acești angajați vor rămâne, cât de curând, fără loc de muncă.

Despre cei dați afară a avut o opinie cel puțin uimitoare viceprimarul Ruben Lațcău, care parcă vorbea despre mărfuri expirate, nu despre oameni: „Din scurta mea experiență în Primăria Timișoara, cel mai adesea oamenii care pleacă de bunăvoie sunt cei pe care nu vrem să-i pierdem, iar pe cei pe care îi dăm noi afară nu îi vrea nimeni”. În replică, consilierul local Dan Diaconu a spus: „Sunt tot mai mulți, însă, simpatizanți, în toate aceste structuri, ai partidului care guvernează local (USR - n.a.) în momentul de față municipiul Timișoara. Sunt ei afectați de aceste restructurări? Nu. Vreun purtător de cameră și creator de reel-uri afectat de aceste restructurări? Nu. Sunt oameni cu 20 de ani de experiență în drumuri, sunt oameni din achiziții publice, sunt oameni din urbanism, exact aceia care ar trebui să ducă mai departe proiectele orașului”.
Cu toate acestea, proiectele au trecut, iar oamenii dați afară nu au decât să-și caute de lucru, în timp ce, în spiritul celor declarate de același viceprimar Ruben Lațcău, există o nevoie reală de a aduce „oameni noi în administrație, oameni care au experiență în mediul privat”, fără să specifice pe ce criterii vor fi aleși.

