Predarea amplasamentului pentru realizarea drumului județean dintre Șag și Sânmihaiu Român a a avut loc în luna martie 2024. Peste 6,5 kilometri de drum pietruit și de pământ urmau să intre în secolul XXI. Șantierul trebuia finalizat în 8 luni, dar s-au înregistrat perioade de stagnare, cu toate că drumul era dorit și planificat încă din 2020. La ora actuală, lucrările au fost terminate, iar pe cei 6,5 kilometri de șosea se circulă. Drumul face parte din Centura Mică a Timișoarei și a fost inaugurat oficial joi, 7 mai, în prezența președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, precum și a primarilor din Șag și Sânmihaiu Român, Flavius Roșu și Viorel Mărcuți.

„Este un drum județean început acum șase ani de zile și vreau să le transmit celor care îmi reproșează mie că a durat șase ani că eu am venit de un an și puțin aici, iar progresul era de sub 10%, undeva la 5% la acel moment. Deci, doar într-un an și un pic s-a finalizat acest tronson de drum. E important de menționat că nu pot răspunde eu pentru ce s-a făcut acum doi, trei, patru ani că nu eram în zonă”, a declarat Alfred Simonis, președintele CJT.

În ceea ce privește Centura Mică a Timișoarei, președintele CJT a mai spus: „Sperăm să găsim un acord cu MAPN pentru a putea face drumul și pe lângă mănăstire, pe lângă pădurea de la Giroc, să închidem practic întregul inel, astfel încât cei care vin din afara județului spre oraș să nu mai trebuiască nici măcar pe centură să ajungă. Să aibă minicentura chiar înainte de centura mare, de varianta de ocolire. Sensurile giratoriii, unul aici, la Sânmihai, celălalt la Parța, Șag, zona aceea cu Peciu, vor rămâne în forma asta cu pământ. Am făcut dispoziție de șantier și am renunțat la configurarea în faza inițială pentru că vrem să le adaptăm la ceea ce am stabilit cu toții de câteva săptămâni că vor arăta sensurile giratorii pe drumurile județene”.

Primarul comunei Sânmihaiu Român, Viorel Mărcuți, a declarat, cu prilejul inaugurării: „Comuna Sânmihaiu Român continuă să se dezvolte într-un ritm accelerat. Noua lucrare de infrastructură, parte a centurii mici a Timișoarei, reprezintă un pas major pentru dezvoltarea comunei noastre și pentru atragerea de noi investiții. Tot mai mulți oameni aleg această zonă pentru a locui, pentru a construi și pentru a investi, iar conectivitatea mai bună va transforma comuna noastră într-un pol și mai atractiv de dezvoltare în zona metropolitană a Timișoarei”.

De asemenea, primarul comunie Șag, Flavius Roșu, a spus: „Ne bucurăm că, iată, într un an, un an și ceva, am reușit să finalizăm acest obiectiv, care acum un an și jumătate, să zic așa, nu mai aveam nici o speranță să se finalizeze. Iată că am ajuns la momentul ca acest drum să fie circulabil și îmi doresc ca în continuare împreună cu consiliul județean să terminăm această minicentură și să legăm și Șagul de Chișoda și Giroc”.

Investiția a costat aproximativ 20 de milioane de lei, iar contribuția CJT a fost de 2,5 milioane, restul finanțării fiind asigurat prin Programul Anghel Saligny.