EZOTERIC FEST și-a deschis astăzi porțile. În perioada 8-10 mai, Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș devine gazda celei de-a 32-a ediții a EZOTERIC FEST, unul dintre cele mai apreciate evenimente dedicate echilibrului dintre minte, corp și suflet.

Timp de trei zile, peste 80 de expozanți și conferențiari din întreaga țară vor transforma evenimentul într-un veritabil spațiu al terapiilor alternative, dezvoltării personale și stării de bine. Vizitatorii vor putea descoperi o gamă variată de produse naturiste, cristale și pietre semiprețioase, produse fitofarmaceutice, literatură de specialitate, precum și dispozitive și tehnici pentru protecția împotriva radiațiilor negative.

Programul include consultații gratuite, masaje, demonstrații practice, terapii în câmp cuantic, proceduri radiestezice și numeroase alte metode complementare dedicate armonizării și revitalizării energetice.

Evenimentul propune, de asemenea, un amplu program de conferințe tematice, lansări de carte și sesiuni de autografe susținute de specialiști recunoscuți în domeniul ezoterismului și terapiilor alternative.

Un moment de interes al ediției din acest an îl reprezintă conferința susținută de Flavius Țurcanu, cunoscut în România pentru activitatea sa în domeniul programelor de îmbunătățire naturală a vederii. Conferința dedicată tehnicilor de îmbunătățire a vederii va avea loc sâmbătă, 9 mai, de la ora 11:45, în Sala Banat a CRAFT (etaj I).

Atmosfera specială a festivalului va fi completată de momente de muzică terapeutică oferite de Gheorghe Iovu, într-un cadru menit să inspire relaxare, energie pozitivă și reconectare interioară.

Orar zilnic de funcționare: 10.00-20.00

Tariful biletului de intrare este de 15 lei/zi.