Comuna Giroc va avea o unitate de învățământ modernă, adaptată nevoilor unei localități aflate într-o continuă dezvoltare. Reprezentanții primăriei comunei timișene și cei ai ADR Vest au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Construire școală cu clasele 0-VIII în localitatea Chișoda, comuna Giroc”. Peste 3 milioane de euro, fonduri europene, vor fi investiți în proiect, prin Programul Regional Vest.

Noua școală va fi construită în satul Chișoda și va avea o capacitate de aproape 200 de locuri, cu 9 săli de clasă și 2 laboratoare moderne. Investiția vine ca răspuns la una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă comunitatea din Giroc: lipsa spațiilor educaționale suficiente pentru numărul tot mai mare de copii din comună.

În ultimii ani, dezvoltarea accelerată a zonei periurbane a Timișoarei a dus la creșterea semnificativă a populației din Giroc și Chișoda, iar infrastructura școlară existentă a ajuns să funcționeze la limita capacității. În anul școlar 2023-2024, Școala Gimnazială din Chișoda avea un grad de ocupare de peste 160%, iar unele spații au fost transformate provizoriu în săli de clasă. În același timp, mai mulți copii din comună au fost nevoiți să meargă la școli din Timișoara. Noua investiție își propune să reducă această presiune și să ofere elevilor condiții moderne și sigure pentru învățare, aproape de casă.

Elevii ar urma să înceapă cursurile în noua școală din Chișoda începând din septembrie 2028.