Ajutor pentru crearea unei microîntreprinderi, acoperirea unei părți din salariu și susținerea cheltuielilor ce țin de locuință sau de școlarizare. Acestea sunt noi aspecte ale acordului semnat la Instituția Prefectului Timiș. Oficialitățile franceze acordă un nou sprijin pentru rromi plecați din județ, obiectivul fiind reîntoarcerea lor pentru reintegrare în societate.

„Pentru a-i determina pe cetăţenii de etnie rromă să se reintegreze în ţara lor, putem ajuta în ceea ce priveşte instalarea lor, susţinând cheltuieli care ţin de şcolarizarea copiilor sau cheltuieli de locuinţă. Putem să acoperim o parte din salariul lor, să susţinem întreprinderile care doresc să-i angajeze şi putem să-i ajutăm să creeze un mic proiect, o microîntreprindere. Stereotipul care spune că rromii sunt interesaţi de bani şi vor pleca din nou nu este corect, asta dacă îi ajutăm cu adevărat să se reinstaleze”, a declarat Hossein Mokry, directorul delegaţiei Oficiului Francez în România. Nu este primul acord de acest gen.
În 2013, un altul a fost inițiat pentru a-i ajuta pe rromii plecați, referindu-se la cei din regiunea Rhone. Însă, s-a dovedit a fi un eșec. Cel de astăzi a fost extins pe toată Franța, inițiativa pentru a-i ajuta pe rromi fiind susținută de Oficiul Francez de Imigrație și Integrare, Prefectura Timiș și Consiliul Județean Timiș. Prefectul Eugen Dogariu a explicat că „acordul s-a extins în aşa fel încât cetăţenii de etnie rromă din Timiş, identificaţi în toată Franţa, pot fi reintegraţi în comunităţile din judeţ. Această integrare înseamnă posibilitatea de a face cursuri de calificare şi recalificare, consultanţă pentru găsirea unui loc de muncă, tot ceea ce înseamnă găsirea unor modalităţi de dezvoltare a unui trai decent în comunităţile din care provin”.
Un studiu anterior a arătat faptul că doar aproximativ 10 la sută dintre rromii reintegrați în România au ales să se reîntoarcă în Franța.
Alexandru Virgil STOICA

