O acțiune mixtă de control pentru verificarea respectării legislației de mediu, coordonată de prefectul județului Timiș, Cornelia-Elena Micicoi a avut loc în 26 mai. Comisia mixtă a fost formată din comisari ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Timiș, specialiști din cadrul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Banat și efective ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș.

În cadrul acestei acțiuni, echipele de control au identificat nereguli grave în zona de extravilan a municipiului Lugoj și pe raza comunei Boldur, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 115.000 de lei.

Prima verificare a vizat un teren situat în extravilanul municipiului Lugoj, aflat în proprietatea societății comerciale SC EBENS BLUE BAU SRL. La fața locului, autoritățile au constatat că operatorul economic deținea și păstra deșeuri în afara spațiilor autorizate în acest sens. Pentru aceste neconformități, societatea a fost sancționată cu o amendă de 70.000 de lei. Totodată, au fost impuse măsuri stricte de salubrizare și ecologizare a întregului amplasament, fiind dispusă obligativitatea predării tuturor deșeurilor către operatori specializați și autorizați. De asemenea, s-a solicitat ecologizarea de urgență a zonei de sol afectate de depozitarea neconformă a unor butoaie cu conținut de ulei.

Cea de-a doua verificare s-a desfășurat în localitatea Ohaba-Forgaci, pe un teren aparținând Primăriei Boldur. Comisia de control a descoperit în această zonă cantități semnificative de deșeuri abandonate și amestecate. În consecință, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 45.000 de lei și s-au dispus măsuri imediate de remediere. Autoritatea locală are obligația de a aduce terenul la starea inițială prin ridicarea integrală a deșeurilor și predarea acestora către entități autorizate.

„Sănătatea cetățenilor și protejarea mediului înconjurător nu sunt negociabile. Aceste controale mixte vor continua în tot județul. Mesajul meu este cât se poate de clar: cine nu înțelege să respecte legea și să gestioneze deșeurile în mod responsabil, va suporta sancțiunile prevăzute de lege, mergând de la amenzi substanțiale până la sistarea activității sau dosare penale acolo unde este cazul”, a transmis prefectul județului Timiș, Cornelia-Elena Micicoi.