
O nouă poveste emoționantă despre curaj, speranță și profesionalism medical a fost scrisă în cadrul Maternității Bega, aparținând Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara.
O pacientă în vârstă de 44 de ani, cu o sarcină obținută natural, a adus pe lume tripleți — o sarcină bicorială, triamniotică, monitorizată atent pe tot parcursul evoluției sale până la 35 de săptămâni de gestație. O sarcină bicorială triamniotică (cu tripleți) este o situație rară în care există două placente și trei saci amniotici. Aceasta apare de obicei când un ovul fertilizat se împarte în doi (gemeni identici care împart o placentă) și un al doilea ovul este fertilizat separat (un frate cu propria placentă).
Cei trei băieței, Darko, Milan și Deian, au venit pe lume în condiții bune, având greutățile de: Darko – 2.000 g, Milan – 2.000 g și Deian – 1.800 g.

Nașterea de tripleți este un eveniment extrem de rar. O sarcină cu tripleți concepută pe cale naturală apare, în medie, la 1 caz din 100.000 de nașteri. Peste 90% dintre sarcinile cu tripleți se finalizează prin naștere prematură. Din cauza spațiului restrâns și a riscurilor crescute de complicații, medicii recomandă de obicei monitorizare strictă în centre specializate.
Nașterea a fost posibilă datorită implicării și colaborării unei echipe medicale multidisciplinare dedicate: Echipa obtetricală: Dr. Timircan Mădălina, Dr. Burnescu, Dr. Vienescu, Asistent instrumentar: Nadis Mona; Echipa de anestezie: Dr. Ocică; Echipa de neonatologie - Dr. Dima Mirabela, Dr. Cerbu Bogdan, Dr. Barth Denisa, Dr. rezident Pacurari Oana, Dr. rezident Angelescu Catinca, alături de echipa de asistenți medicali din cadrul secției de neonatologie.

