Drumul Județean 682, sectorul dintre orașul Făget și limita cu județul Arad, a intrat într-un amplu proces de reabilitare.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a fost într-o vizită pe șantier. „Am discutat cu constructorii, care s-au mobilizat foarte bine, iar estimarea acestora este că lucrările vor fi finalizate în aproximativ două săptămâni. Investim în drumuri moderne, dar ne preocupăm, mai ales, de siguranța timișenilor. Vorbim despre un drum cu trafic intens, dar care se afla într-o stare de degradare avansată, iar asta punea mari probleme șoferilor. Este o investiție importantă pentru zona de est a Timișului pentru că vorbim de un drum care face legătura între două județe”, a declarat Alfred Simonis.

Cu o lungime de 7,4 kilometri, acest sector de drum va avea o lățime de 6 metri, iar lucrările au presupus frezări, burdușiri sau acostamente. La finalul lucrărilor, vor fi realizate și marcajele rutiere.