
Ilie Suciu, primar al comunei Lenauheim și membru al Asociației PAX 21, a participat la cea de-a XII-a ediție a evenimentului „Excelența în educație”, desfășurat la Torac, în Serbia.
„Am participat la un moment care mi-a reamintit cât de puternică este educația atunci când unește oameni, comunități și generații.
La Torac, în Serbia, într-un colț de Banat în care limba română continuă să fie păstrată cu grijă și dragoste, am văzut nouă copii premiați pentru muncă, seriozitate și rezultate deosebite la învățătură. Am văzut emoție în ochii elevilor, mândrie în privirea profesorilor și speranță în sufletele părinților.
Dincolo de diplome, cărți și premii, am văzut ceva mult mai valoros: dovada că identitatea românească poate fi păstrată prin educație, iar excelența poate deveni un pod între comunități și între țări.
Banatul a fost întotdeauna un loc al conviețuirii și al respectului reciproc. Români, sârbi, maghiari și germani au scris împreună istoria acestui ținut. La Torac am simțit din nou această armonie, într-o sală în care cultura, limba și performanța au vorbit aceeași limbă a valorii.
Ca primar și ca om care crede în puterea școlii, sunt convins că investiția în educație este cea mai sigură investiție în viitor. Fiecare copil premiat astăzi poate deveni profesorul, medicul, inginerul, artistul sau liderul de mâine.
Am plecat de la Torac cu recunoștință pentru toți cei care susțin acest proiect de suflet și cu convingerea că adevărata bogăție a unei comunități nu se măsoară în clădiri sau în statistici, ci în copiii care învață, visează și au curajul să își urmeze drumul”, a declarat edilul comunei Lenauheim.
Asociația Pax 21 împreună cu Asociația „Nicola Tesla” și Asociația „Iulia Hașdeu„, toate din Timișoara, au premiat la a XII–a ediție „Excelența în educație” un număr de nouă elevi români de la Școala Elementară George Coșbuc: 1. Darian Pancaricean-Premiul Nicola Tesla pentru excelență în educație; 2. Atanasia Todor-Premiul Pax pentru excelență în educație; 3. Larisa Ocolișan-Premiul Pax pentru excelență în educație; 4. Virginia Gheța- Premiul Pax pentru excelență în educație; 5. Adrijana Ursu-Premiul Pax pentru excelență în educație; 6. Natalia Păunescu-Premiul Pax pentru excelență în educație; 7. Elena Popadici-Premiul Pax pentru excelență în educație; 8. Sofia Păunescu-Premiul Pax pentru excelență în educație; 9. Stefan Constantin Roșu-Premiul Pax pentru excelență în educație.
Premiul a constat într-o diplomă de excelență, cărți din literatura română clasică și 100 de euro pentru fiecare elev.
Profesoara cu cele mai bune rezultate în activitatea educativă a fost recompesată cu „Premiul Pax” pentru cultivarea identității culturale, ce a constat într-o diplomă cu plachetă și o valoare pecuniară de 300 euro, acest premiu fiind susținut de Asociația „Iulia Hașdeu”.
„Acest proiect îmbogățește, prin dimensiunea sa conceptuală, ideea de muticulturalitate, oferind tinerilor în formare un stimul în promovarea și aprecierea excelenței ci și un cadru de colaborare: instrument de formare civică a tinerei generații; armonie între diferențele culturale de limbă și civilizație la români, maghiari și sârbi; sinteză culturală-tradiții, obiceiuri și port specific fiecărei etnii”, a mai transmis Ilie Suciu.

