Deşi Consiliul Local a votat, încă din 2009, ca operatorii de cabluri şi telefonie mobilă să mute firele în subteran până în 2012, municipalitatea încă se confruntă cu această problemă. Edilul Nicolae Robu este nemulţumit de modul în care firmele lucrează, pentru că sunt lăsate în urmă atât trotuare sparte, mizerie, cât şi distrugerea unor spaţii verzi. Astfel, Direcţia de Mediu a Primăriei Timişoara a aplicat nu mai puţin de 29 de amenzi în valoare de 72.500 de lei, dar au fost aplicate şi sancţiuni ce au reprezentat contravaloarea spațiilor verzi și a materialului dendrofloricol, în valoare de 266.204 de lei.

„Toate reţelele supraterane existente pe domeniul public şi privat al oraşului vor fi îngropate, până cel târziu, la data de 31.12.2012, iar acolo unde există canale tehnice vor fi utilizate acestea” se arată în HCL 184/28.04.2009.

Primarul Timişoarei declara că, timp de trei ani, a aşteptat ca firmele să respecte hotărârea menţionată. Şi cum măsuri nu au fost luate decât de puţine firme, edilul a arătat zero toleranţă. Astfel, ele au fost avertizate că vor suporta sancţiuni grave şi se vor trezi cu cablurile tăiate – un alt motiv invocat fiind acela că au ocupat domeniul public, în mod abuziv, fără să plătească o taxă. „Au întârziat trei ani, nu au păţit nimic. I-am atenţionat că trebuie să îşi ducă cablurile în subteran, pentru că altfel suntem obligaţi să le tăiem. Şi ne pare rău de clienţii lor. (…) Acele cabluri au fost puse ilegal, fără nicio aprobare, şi noi vom da în judecată operatorii pentru a recupera daunele de la ei. Ni se pare că se întrec limitele nesimţirii prin astfel de atitudini şi vreau să îi atenţionez că nu se pot juca cu noi! Eu sunt în slujba cetăţenilor Timişoarei, nu a vreunei firme”, explica primarul Timişoarei, la sfârşitul lunii mai 2015.

Încă din 2014, comunitatea s-a plâns de modul în care firmele lucrează: de la materiale depozitate pe spațiile verzi, la lucrări semnalizate prost sau deloc. Întrebat dacă amenzile sunt plătite, edilul Robu a spus, încrezător, că „nu avem acum o situație, eu sper să le plătească cu toții. În România se întâmplă ca amenzile să nu fie plătite, pentru că se contestă şi durează mult judecarea. Uneori se ajunge la prescrieri. (…) să facă lucrările astfel încât să se perturbe orașul cât mai puțin, să lucreze îngrijit, să nu afecteze spațiul verde din jur. Le cer ca lucrările să fie corect semnalizate, astfel încât nimeni să nu se accidenteze”. 

Alexandru Virgil STOICA