
Primăria Municipiului Timișoara și Asociația Arhabito, prin proiectul Ambulanța pentru Monumente – Banat, au început intervențiile de restaurare și punere în siguranță a Bazei Uszoda. Timp de o lună, peste 100 de voluntari din întreaga țară, studenți ai facultăților de profil și specialiști în patrimoniu, vor lucra la conservarea ansamblului istoric care împlinește anul acesta 100 de ani. Municipalitatea va asigura materialele necesare pentru lucrări.
Intervențiile se desfășoară timp de o lună, până pe 13 septembrie.

Lucrările vizează punerea în siguranță și restaurarea ansamblului prin consolidarea și completarea șarpantelor, refacerea învelitorii din țiglă, redeschiderea golurilor obturate și reconstituirea profilelor acestora, precum și intervenții asupra paramentelor, cu respectarea caracterului istoric al Uszodei – locația fostelor băi populare din Timișoara. Aceste lucrări vor contribui la oprirea degradării și la recuperarea valorii arhitecturale a ansamblului.
În paralel cu lucrările de conservare, Uszoda va găzdui activități culturale și comunitare dedicate centenarului ansamblului.
Ambulanța pentru Monumente este un proiect civic național dedicat salvării patrimoniului construit aflat în degradare, prin intervenții care reunesc specialiști și voluntari.

