
A murit Iulian Pușcă, unul dintre agricultorii de frunte ai Banatului care și-a adus aportul la dezvoltarea agriculturii și de la care au avut de învățat mulți fermieri din Timiș și din țară.
„O veste tristă străbate lumea agricolă și nu numai.
Ne-a părăsit PUȘCĂ IULIAN - un apreciat, cunoscut și recunoscut specialist agricol în județul nostru dar și la nivelul țării.
Un om care a lăsat cu adevărat o amprentă puternică asupra agriculturii noastre prin implicare, pricepere, înțelegere a fenomenului omenie și modestie.
Un OM de viață cu un suflet mare, mare de tot, cât toate câmpiile noastre la un loc.
Dumnezeu să te așeze într-un loc cu lumină, câmp întins cu verdeață multă, pentru a te putea odihni în liniște și pace.
Condoleanțe și mângâiere familiei”, a transmis Nicolae Oprea, fost director al Direcției Agricole Timiș.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

