Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara organizează, în perioada 1-3 octombrie 2026, cea de-a treia ediție a Zilelor Spitalului. Evenimentul reunește activități științifice, profesionale și culturale, cu scopul de a promova excelența în îngrijirea pacienților și de a consolida spiritul de echipă al unei organizații cu peste 4.500 de angajați.

Deschiderea va avea loc joi, 1 octombrie, de la ora 19:00, la Teatrul Național Timișoara. Programul serii cuprinde:

- prezentarea principalelor proiecte de modernizare și dezvoltare derulate de spital în ultimii ani, a căror valoare totală depășește 130 de milioane de euro;

- prezentarea proiectului „Dăm suflet Spitalului”, în cadrul căruia sunt desfășurate acțiuni umanitare, educaționale și cultural-artistice de amploare;

- ceremonia de acordare a Diplomei de Înaltă Recunoștință angajaților din toate categoriile profesionale care își încheie activitatea în acest an;

- un concert extraordinar susținut de chitaristul Erlend Krauser, fost membru al trupei Phoenix, care a avut ulterior o remarcabilă carieră internațională, inclusiv peste 20 de ani ca prim solist al James Last Orchestra.

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara va participa activ la cea de-a 24-a ediție a Cursului Internațional de Ghiduri și Protocoale în Anestezie, Terapie Intensivă și Medicină de Urgență care va avea loc în aceste zile la Timișoara. Cadre didactice universitare, medici, asistenți medicali și ingineri ai Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara vor susține conferințe și vor participa la mese rotunde și workshop-uri, contribuind la una dintre cele mai importante manifestări educaționale și științifice de profil din Europa Centrală și de Est.