Viceprimarul cu atribuții de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, a explicat cum va funcționa, în sezonul rece 2026/2027, relația dintre timișorenii care mai sunt clienți ai sistemului centralizat de termoficare și furnizori.
Din 15 octombrie, Colterm nu va mai interacționa direct cu timișorenii, rămânând doar cu producția. Din cauza despărțirii producției de distribuția, transportul și facturarea energiei termice, preluate de noul serviciu al Primăriei Timișoara - TermSet, Colterm nu a mai încasat în vară avansul din încălzirea din iarnă. Aceasta va duce la un vârf greu de suportat pentru clienți în decembrie 2026 și primele luni ale lui 2027, când încep să vină facturile pentru căldură. Ruben Lațcău a promis la Radio Timișoara că: „O să ne asigurăm că găsim moduri prin care vârful acesta de plată să poată să fie împărțit înspre începutul anului viitor și înspre primăvară (...) Suntem conștienți de acest aspect și o să depunem eforturi în așa fel încât impactul pentru consumatori să fie cât mai redus”.
Ca și cum nu ar fi destul, Ruben Lațcău nu a exclus o posibilă scumpire a gigacaloriei pentru populație: „Dacă prețul la gaz rămâne sau crește în prognoza pe care o vedem azi pe piețe, dacă ne uităm la prețul futures pentru metrul cub de gaz, șansele să avem creșteri generale în toată piața pentru energie sunt destule mari. Și în mod evident, dacă vor crește toate prețurile, Coltermul nu e o companie care face magie. Va trebui și Coltermul să transmită acest preț în factură. În mod evident, în momentul în care noi susținem procentual gigacaloria și crește prețul, crește și pentru noi, crește și pentru consumator”.