Acțiunea reprezintă un mijloc de promovare a unirii celor două state

Miercuri, 7 septembrie, reprezentanți ai Consiliului Județean Timiș (CJT) au întâmpinat o delegație formată din peste 50 de basarabeni. Ei s-au aflat în vizită la Timișoara prin proiectul intitulat „Cunoaște-ți țara”, inițiat de Platforma Unionistă Acţiunea 2012. Aceasta reprezintă o coaliție de organizații civice din  România, Republica Moldova și Diaspora care susţin prin acțiuni și inițiative constante unirea celor două state românești.

Unul din scopurile proiectului este ca un număr cât mai mare de basarabeni să viziteze România.

„Am venit la Timișoara la invitația partenerilor noștri, respectiv a Consiliului Județean, parteneri în proiectul «Cunoaște-ți țara». Proiectul «Cunoaște-ți țara» presupune aducerea a 100.000 de basarabeni, din care majoritatea nu au mai fost niciodată în România, să vadă România așa cum e ea și să-și formeze propria opinie despre țara noastră și a lor și despre cum sunt românii. Până acum am adus în jur de 40.000 de basarabeni, iar proiectul e și un fel de proiect social pentru că noi le asigurăm cazare. Excursia e standard de trei zile și două nopți iar cazarea e asigurată de noi. Le asigurăm și o masă pe zi și bineînțeles intrări la toate obiectivele de interes cultural, turistic.

Proiectul a luat naștere anul trecut, când am avut o fază pilot. El a plecat de la consultarea unor statistici care spuneau că 79% din basarabeni nu au fost niciodată în România. E binecunoscut faptul că acolo funcționează încă propaganda rusească și uneori antiromânească și tocmai de aceea ne-am gândit să aducem oamenii de acolo, să vadă România așa cum e. Am vrea să ajungem la 100.000 și probabil că anul viitor vom reuși. 

Proiectul s-a desfășurat pe tot teritoriul României. Basarabenii au vizitat centre importante precum Constanța, Iași, Suceava, Târgoviște, Dâmbovița, Mehedinți, Timișoara, Oradea. Distanțe mai mari, mai mici, oricum România e o țară pe care nu poți să o vezi în trei zile”, a declarat Cătălin Hogiu, reprezentant al Platformei Unioniste Acţiunea 2012. 

Organizatorii evenimentului afirmă că atât acest proiect, cât și alte inițiative au drept scop promovarea unirii celor două state românești. 

„Scopul înființării Platformei Unioniste Acțiunea 2012 e chiar acesta. Scopul nostru final este reunirea, reîntoarcerea teritoriului basarabean la patria mamă. Acest proiect e ca un mijloc de a ne îndeplini acest deziderat. Bineînțeles că nu e singurul. Noi o să deschidem o televiziune în Chișinău, în Republica Moldova, prima televiziune unionistă, care evident se numește Unirea TV. Avem și un radio, Național FM din Chișinău și desfășurăm multiple activități și proiecte care să ducă în final la îndeplinirea dezideratului”, a mai adăugat Cătălin Hogiu.

În ceea ce privește impresia basarabenilor care au vizitat pentru prima dată România, aceștia s-au declarat încântați de locurile văzute și majoritatea doresc să se întoarcă.

„Mare parte au fost încântați de locurile văzute, foarte mulți din ei și-au schimbat percepția față de români și de România. Majoritatea au promis că se întorc, deci feedback-ul e unul favorabil”, a concluzionat Cătălin Hogiu. 

„Eu cred că este un moment important. Am aflat la puțin timp de la investirea în funcția de vicepreședinte de faptul că această asociație, de ceva vreme bună desfășoară acest proiect la noi în județul Timiș și până la urmă nu am făcut altceva decât să continuăm în a-i sprijini pe frații noștri de peste Prut să-și cunoască patria mamă, să cunoască în mod special Timișul, Timișoara și toate obiectivele turistice, instituțiile culturale. (…) Dincolo de sprijinul financiar, care aș spune eu că e total nesemnificativ, până la urmă cred că sprijinul real este oferirea acestor pârghii, pe care le relevăm odată cu aceste vizite, de a cunoaște”, a declarat cu privire la eveniment Roxana Iliescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș. 

Turiștii din Republica Moldova au vizitat diverse instituții culturale din Timișoara, printre care Muzeul Național al Banatului, Muzeul de Artă și Muzeul Satului. 

Ioana NICOLESCU