În data de 6 octombrie, Hotelul Continental din Timișoara va găzdui cel mai mare târg internaţional de universităţi din Sud-Estul Europei. Târgul, „The Romanian International University Fair” (RIUF) a ajuns anul acesta la cea de-a XIX-a ediție. La eveniment sunt așteptați să ia parte timișorenii interesați de un program de studiu în România sau în afara țării.
Vizitatorii vor putea obține informații valoroase despre programe de studiu, de la peste 40 de universități și instituții de învățământ din Europa și nu numai. Totodată, informațiile vizează și bursele şi sursele de finanţare la care pot avea acces tinerii români care aleg să înveţe mai departe în România sau în străinătate. Numărul programelor de studiu la nivel de licență, masterat, MBA și doctorat este de aproximativ 4000.
„Cei care vor trece pragul RIUF au oportunitatea să afle informaţii despre taxele de şcolarizare, posibilităţile de finanţare, bursele, procedurile de aplicare şi oportunităţile de internship puse la dispoziţie de cele peste 40 de universităţi prezente la RIUF – Târgul Internaţional de Universităţi. Marea Britanie, Olanda, Germania, Franţa şi România sunt doar câteva dintre ţările care vor avea reprezentanţi ai universităţilor pe 6 octombrie, la Hotel Continental Timişoara”, transmit organizatori ai evenimentului.
La ediţia din această toamnă, vizitatorii pot afla mai multe detalii şi despre: fondul de burse de 1.500.000 € de la DAAD pentru licenţă, master şi doctorat; burse de la Coventry University doar pentru studenţii români; burse de până la £3.000 la University of Greenwich, University of Surrey şi Swansea University pentru rezultate peste 9 la examenul de Bacalaureat; burse între £1.000 şi £3.000 la Nottingham Trent University pentru studenţii români.
Pe lângă gama variată de universități prezente, cei care vor trece pragul RIUF vor putea interacționa cu organizațiile orientate către programele de dezvoltare personală, profesională și orientare în carieră sau care oferă cursuri de limbi străine. Astfel, pe lângă consilierea educațională, Târgul Internațional de Universități oferă tinerilor români o experiență completă și o imagine de ansamblu asupra parcursului lor profesional.
RIUF este cel mai mare eveniment educațional din România și Europa de Sud Est. Anual, acesta aduce în același loc peste 200 de expozanți din 20 de țări și peste 22.000 de vizitatori.
Pentru a afla mai multe informații, accesați pagina de internet www.riuf.ro, unde, de asemenea, se pot face înscrierile pentru evenimentul ce va avea loc la Timișoara. Înregistrarea pe site permite accesul pe toată durata târgului, inclusiv la prezentările susținute de către reprezentanții universităților din cadrul evenimentului. Persoanele înscrise vor primi după eveniment o ofertă personalizată de studii în funcţie de ţările şi domeniile de interes.
Ioana NICOLESCU

