Anul 1945 i-a adus pe comuniştii susţinuţi de Moscova tot mai aproape de instaurarea regimului totalitar peste România. La 6 martie 1945, guvernul impus de Moscova, guvern la conducerea căruia se afla dr. Petru Groza, avea să realizeze sistematic lichidarea Regatului României. Impunerea guvernului Groza a însemnat, într-o primă fază, preluarea puterii aproape în totalitate de către comunişti şi nimicirea democraţiei şi statului de drept în România.
Premisele instaurării regimului comunist în România
Răzbunarea Moscovei peste Regatul României nu a întârziat să se manifeste, ocupantul sovietic creând în România o unitate mobilă ce avea să-i facă jocurile, Regatul României fiind înlăturat în mai multe etape.
În iunie 1944, şeful I.N.U. (departamentul extern al securităţii sovietice), generalul Pavel Fitin, primeşte ordin de la Stalin să creeze o unitate SMERŞ, abrevierea de la „Smert şpionam” (Moarte spionilor!), pentru ţările care vor fi „eliberate” de armata sovietică. Pentru România, unitatea SMERŞ a fost constituită în octombrie 1944, la scurt timp după ce Vîşinski (ministrul de externe sovietic) l-a impus ca Secretar de Stat la Ministerul de Interne al României pe agentul I.N.U. Teohari Georgescu. Această unitate a fost românizată cu numele „Brigada Mobilă” şi a primit misiunea de a distruge ordinea existentă în România în patru etape.
În prima etapă se va duce muncă de convingere cu populaţia pentru a-i arăta că întregul stat s-a făcut vinovat de dezastrul ţării, iar prin urmare acel stat „vinovat” va trebui lichidat. În această etapă, Brigada Mobilă trebuia să aresteze, acuzând ca fiind criminali de război, numeroşi susţinători ai statului „vinovat”, prezenţi în toate treptele ierarhice ale instituţiilor din Regatul României.
În etapa a doua, Brigada Mobilă avea misiunea să „dovedească” că partidele istorice erau agenturi ale spionajului fascist şi imperialist şi că trebuiau desfiinţate. Pentru a aplica această etapă, au fost înscenate procese în care vor fi acuzaţi de colaborare cu naziştii, spionaj şi terorism, membrii din conducerea acestor partide politice.
În cea de-a treia etapă, Brigada Mobilă trebuia să lichideze elita intelectuală, politică, economică şi financiară a Regatului României, locul acesteia urmând să fie luat de activişti comunişti instruinţi la Moscova. În ultima etapă, această unitate mobilă, filiala SMERŞ-ului în România, trebuia să devină fundaţia pe care se va construi în România o poliţie politică de tip sovietic.
Obiectivul comuniştilor era unul clar, acapararea puterii politice. Tactica a parcurs o periodizare clară a revoluţiilor comuniste, în trei momente: 1. coaliţia reală; 2. coaliţia fictivă; 3. regimul monolitic.
Lupta politică a comuniştilor nu va permite democraţiei să meargă pe drumul ei firesc. Sprijiniţi de Moscova, comuniştii români vor face tot ce le va sta în putinţă pentru a-şi impune voinţa proprie, până la instaurarea guvernului condus de Petru Groza ei provocând căderea a încă trei guverne, guverne conduse, de două ori, de generalul Constantin Sănătescu, iar pe urmă de generalul Nicoale Rădescu, acesta fiind considerat ultimul guvern ce se poate numi ca fiind unul în care s-a mai ţinut cont cât de cât de adevărata democraţie.
Petru Groza şi guvernul său
Impunerea lui Petru Groza, de către sovietici, în fruntea unui guvern marionetă aservit lor a fost o strategie prin care imperiul roşu dorea să-i convingă pe aliaţii occidentali că nu va sateliza România.
În seara de 4 martie 1945, suveranul român a avut o discuţie cu Maniu şi Brătianu, o discuţie legată de lista miniştrilor propuşi de Groza, listă cu care Regele Mihai nu a fost de acord pentru că din ea lipseau numele reprezentanţilor partidelor istorice, P.N.Ţ. şi P.N.L. În această discuţie, cei doi lideri l-au îndemnat pe suveran să solicite ajutorul celor trei Puteri Aliate. A doua zi reprezentanţii englez şi american au comunicat că declaraţia de la Yalta ce privea ţările eliberate se va aplica după terminarea războiului, până atunci România trebuia condusă în conformitate cu termenii Armistiţiului, la aplicarea căruia veghea Rusia, Vîşinski spunându-i Regelui, la finalul unei întrevedreri cu acesta, „Yalta sunt eu!”.
La 6 martie 1945 guvernul Petru Groza prelua şefia unui executiv ce urma să lichideze Regatul României şi să instaureze în loc, dezordinea şi bunul plac al unei clici străină de patria română. Lider al formaţiunii politice pe care el însuşi a înfiinţat-o, Frontul Plugarilor, Petru Groza nu a fost membru al partidului comunist, dar a beneficiat de sprijinul acestuia pentru a urca la putere.
Sub presiunea reprezentantului sovietic la Bucureşti, suveranul român, regele Mihai I, avea să cedeze şi să-i permită lui Petru Groza să devină şeful executivului, vicepreşedinte fiind Gheorghe Tătărescu, şeful Partidului Liberal. În acest guvern, numit Frontul Naţional Democrat, au intrat membri ai partidului comunist şi ai partidului social-democrat. Au rămas pe dinafară cele mai populare şi mai vechi partide, al naţional-liberalilor (Dinu Brătianu) şi al naţional-ţărăniştilor (Iuliu Maniu), fiind socotite partide istorice de dreapta şi chiar antidemocratice de ocupanţii sovietici şi protejaţii lor comunişti.
Despre momentul 6 martie 1945, generalul Sănătescu scria în jurnalul său: „Şi eu am fost de părere ca Regele să cedeze, pentru a avea linişte în ţară, căci cu orice alt guvern care nu era pe placul ruşilor am fi avut mişcări şi mai ales greve, care ar fi împiedicat bunul mers. Ştiu că lucru mare nu se va realiza cu acest guvern, dar sper totuşi la oarecare linişte”.
La 6 martie 1945 a început o nouă perioadă în istoria României. Această perioadă avea să dureze 45 de ani. În acele timpuri, opinia publică considera că noua formulă politică va fi una efemeră, sperând în ajutorul Occidentului. Reprezentantul S.U.A. în Comisia Aliată de Control, generalul Schuyler, descria astfel situaţia din România de după instaurarea guvernului Groza: „Actualul guvern român este un guvern minoritar, impus naţiunii prin presiuni sovietice directe. Acest guvern este dominat de partidul comunist român, care reprezintă, probabil, mai puţin de 10% din populaţia românească. Marea majoritate a poporului român este profund naţionalistă şi se opune energic sistemului comunist sub orice formă”.
Cu un ultim efort de opoziţie împotriva guvernului Petru Groza, Regele Mihai I avea să declanşeze greva regală în august 1945, suveranul român protestând în acest mod faţă de abuzurile guvernului marionetă, refuzând să mai semneze acte oficiale. În ciuda acestei greve regale, guvernul Groza va rămâne la putere. În conferinţa de la Moscova din decembrie 1945, conferinţă la care participă cele trei mari puteri (S.U.A., Marea Britanie şi U.R.S.S.) se hotărăşte trimiterea unei comisii la Bucureşti, formată din reprezentanţi ai Marii Britanii şi S.U.A., în scopul de a convinge guvernul Groza să accepte includerea în executiv a doi reprezentanţi, unul din partea P.N.Ţ. şi altul din partea P.N.L. Greva regală va înceta în ianuarie 1946, fără a înlătura guvernul Groza, pentru aceasta suveranul român neavând sprijinul Aliaţilor Occidentali.
Politica Kremlinului în ţările „eliberate” a fost aceeaşi, având un singur obiectiv: să transforme în colonii sovietice toate aceste ţări. Stalin a folosit drept pretext crimele de război pentru a compromite şi dizolva întregul aparat de stat şi politic al ţărilor ocupate, după care le-a înlocuit cu instituţii de tip sovietic. Înscenările juridice împotriva aşa-zişilor criminali de război au fost începute în România în mai 1945.
Prin vot falsificat, în noiembrie 1946, comuniştii şi sateliţii lor îşi asigură majoritatea în Parlament. Rezultatul oficial al acestor alegeri a fost recunoscut de reprezentanţii Comisiei Aliate de Control şi, în acest context, la 1 decembrie 1946, Regele Mihai I a fost nevoit să deschidă noul Parlament.
Lovitura decisivă dată statului de drept a avut loc în România la 30 decembrie 1947, atunci când cel mai înverşunat opozant al regimului comunist instaurat de Moscova, Regele Mihai I, a fost obligat să ia calea exilului, în acest fel oamenii Kremlinului instaurându-şi bunul plac peste întreaga ţară şi aducând grave prejudicii suveranităţii şi independenţei României.
După ce Gheorghe Gheorghiu Dej şi Petru Groza au forţat abdicarea Regelui, cei doi i-au determinat pe membrii Adunării Deputaţilor să le ştampileze hotărârea de a aboli „Constituţia din anul 1866, cu modificările din 29 martie 1923 şi acelea din 1 septembrie 1944” şi de a reboteza ţara cu numele ales de suzeranul de la Kremlin pentru toate ţările satelite: „Republica Populară”.
La începutul anului 1948 ocupanţii au transformat România într-o ţară care, după model sovietic, avea doar un singur partid politic, care trebuia să constituie „forţa conducătoare” în aşa-zisul stat proletar.
Până în iunie 1952, atunci când Groza a fost înlocuit la şefia executivului de Gheorghe Gheorghiu Dej, primul guvern comunist din istoria României a adoptat o serie de legi care urmau să lichideze statul considerat vechi, pentru a aduce în prim-plan o formă de organizare colectivă în care așa-zisul stat comunist era considerat marele protector al intereselor tuturor proletarilor.
Printre legile adoptate de guvernul Groza amintim: decretul-lege pentru purificarea administraţiilor de stat, martie 1945, textul acestei legi fiind adus de Vîşinski de la Moscova în februarie 1945, decret-lege prin care au fost puse bazele viitoarelor lagăre şi colonii de muncă, dar şi arestările abuzive care au urmat; legea pentru naţionalizarea industriei, adoptată în iunie 1948, lege ce a vizat distrugerea proprietăţii private şi a generalizat proprietatea publică în industrie, bănci şi transporturi; legea pentru reforma învăţământului, care a trecut în proprietatea statului toate şcolile şi universităţile, organizându-le după sistemul sovietic; prin decretul numărul 221 din august 1948 a fost creată „Direcţiunea Generală a Securităţii Poporului”, aceasta devenind în martie 1951 odioasa securitate ce va prelua activitatea de spionaj şi contraspionaj a României, devenind o poliţie politică intrenă şi externă, identică cu modelul sovietic (N.K.V.D.) etc.
În loc de final
Instaurarea guvernului marionetă condus de Petru Groza în România a reprezentat, poate, un prim pas spre startul războiului rece, noul guvern fiind impus prin viclenie de ocupantul sovietic care a dorit prin el să-şi definitiveze răzbunarea pentru îndrăzneala României de a fi într-o primă etapă a celui de-al doilea război mondial un aliat al Germaniei naziste. Aşadar, un totalitarism s-a ridicat împotriva altui totalitarism, impunând unui întreg popor nu democraţia adevărată, ci practici inumane, nefireşti, transformând naţiunea română într-un popor blestemat să urce pe un drum al Golgotei pentru a atinge aşa-zisul progres.
Cornel SERACIN
