Pentru că lucrările de reabilitare din Piața Unirii se vor extinde, parcarea amenajată aici a fost închisă. De asemenea, s-a interzis accesul mașinilor prin fața Palatului Baroc. În schimb, Primăria a anunțat un nou regim de parcare pe șapte străzi din zona Pieței Unirii.
Potrivit primarului Nicolae Robu, sistemul de parcare prevede că, pe o parte a străzilor vor avea voie să-şi parcheze maşinile doar riveranii, pe baza unui carton ştampilat pe care îl vor primi de la primărie, iar pe restul se va parca la fel ca şi până acum, în regim TimPark. Străzile prezentate de reprezentanţii municipalităţii sunt: Gheorghe Lazăr (pe porţiunea de la strada Gheorghe Dima la strada Vasile Alecsandri), Emanoil Ungureanu (de la Gh. Lazăr la Gh. Dima), General Eremia Grigorescu (de la Vasile Alecsandri la Gh. Dima), Regimentul 5 Vânători (de la strada Oituz la Piaţa Unirii), Matei Corvin (de la Oituz la Piața Unirii), George Coşbuc (de la Matei Corvin la Piaţa Ţepeş Vodă) şi Paul Chinezu (de la George Coşbuc la Oituz). Urmează doar să se stabilească data de la care va intra în vigoare acest nou regim de parcare. (A.B.)