S-au împlinit 10 ani de la depunerea de către România a instrumentelor de ratificare a Tratatului de la Washington pentru înfiinţarea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
Rolul Familiei Regale
Aderarea României la organizaţia nord-atlantică a fost un proces îndelungat, posibil numai datorită unui consens naţional asupra alegerii strategice făcute de România, de a se orienta către Occident, atât politic, cât şi militar.
Cu această ocazie, marţi 1 aprilie, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României a reprezentat pe Majestatea Sa Regele Mihai I al României la şedinţa solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului României, dedicată aderării la NATO.
Încă din primii ani ai negocierilor pentru aderare, Majestatea Sa Regele Mihai I al României şi Familia Regală a României s-au dedicat acestui deziderat, acceptat ca fundamental pentru reintegrarea ţării în Europa şi în axa transatlantică de care, istoric, aparţine.
Astfel, chiar înainte de restabilirea în ţară, Majestatea Sa Regele, Suveran mai în vârstă decât NATO şi UE, care a dat mâna cu Truman şi cu Churchill, s-a întâlnit cu Marshall şi i-a întors spatele lui Hitler, a susţinut cauza aderării României în şapte monarhii, şi anume Regatul Unit, Luxembourg, Belgia, Olanda, Spania, Norvegia şi Danemarca. În anul 2000, Majestatea Sa a mers de două ori în Statele Unite, o republică, în scopul prezentării virtuţilor României şi a rolului ei geostrategic. Prima oară, la New York, iar a doua oară în octombrie, la San Francisco, unde a susţinut o prelegere la World Affairs Council, a avut întâlniri cu autorităţile locale, oameni politici, mediul economic şi cel social, dar şi vizite la instituţii de cultură precum Hoover
Institution[1].
În 2002, după revenirea in Romania, la Palatul Elisabeta, Majestatea Sa Regele a avut încă şapte vizite oficiale, dintre care şase dedicate NATO (în Regatul Unit, Belgia, Olanda, Spania, Norvegia şi Danemarca), dar şi una dedicată procesului de aderare la Uniunea Europeană, în Suedia.
În 2006, la doi ani de la intrarea în NATO, Majestatea Sa Regele a răspuns invitaţiei Preşedintelui Senatului Franţei, la Palais de Luxembourg, unde domnul Christian Poncelet a găzduit un dineu în onoarea Regelui, în cadrul unei călătorii oficiale la Paris unde, în prezenţa unui public numeros, doamna Hélène Carrère d’Encausse, membru şi Secretar Perpetuu al Academiei Franceze, a trecut în revistă lecţia de curaj, libertate şi perseverenţă a Suveranului Român în a aduce ţara înapoi în lumea occidentală, de unde fusese răpită prin forţa armelor.
Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu ai României au însoţit pe Majestatea Sa Regele încă de la primul turneu NATO din 1997, contribuind şi separat, prin prezenţa lor publică şi diplomaţia regală, la promovarea imaginii, a rolului şi contribuţiei României în sfera euro-atlantică.
Prin întâlnirile directe cu Suveranii europeni, dar şi prin luările de poziţie publice, şi lobby-ul diplomatic pe care Familia Regală a României le-a desfăşurat în monarhiile şi republicile membre ale NATO, ea a adus un aport unic, caracterizat prin prestigiul personal recunoscut, care a deschis uşi şi a sensibilizat factorii de decizie cei mai înalţi, în sensul aderării noastre, irevocabile, la alianţa care apără democraţiile secolului XXI.
Reuşita misiunilor de diplomaţie regală a fost unul dintre factorii care au condus la existenţa, până în anul 2008, a Reprezentantului Special al Guvernului României pe probleme de integrare, cooperare şi dezvoltare durabilă, în persoana Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, care a avut o contribuţie majoră la aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană.
Ioan-Luca VLAD
[1] Hoover Institution este deţinătoarea unui patrimoniu impresionant de documente relevante pentru exilul românesc şi societatea română interbelică.
Crearea blocului politico-militar Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord
Primele semnale ale încheierii acestui Tratat se întrevăd în anul 1947, an deosebit de important în desfăşurarea Războiului Rece. În martie 1947, Franţa şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord au încheiat un document contra agresiunii, dar îl vor concepe ca pe un acord antigerman.
În ianuarie 1948 lucrurile iau o întorsătură nouă. Sub impactul doctrinei Trumman şi al planului Marshall, observându-se comportamentul sovietic în zonele ocupate, se propune unitatea Occidentului, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord venind cu această propunere. Ministrul afacerilor externe al Marii Britanii, Ernest Bevin, dorea extinderea la BENELUX a tratatului franco-britanic semnat cu un an mai devreme la Dunkerque, cu scopul ca țările BENELUX să devină o uniune economic întemeiată de Belgia, Olanda şi Luxemburg, prima etapă a constituirii fiind acordurile (monetar şi vamal) semnate la Londra în 1943 şi 1944.
După cum se poate observa, între aceste două documente era o mare diferenţă. Cel din 1947 era îndreptat împotriva Germaniei, cel din 1948, împotriva oricărei agresiuni, această nouă redactare fiind sugerată de S.U.A.
În 11 martie 1948, Bevin preconizează demararea de convorbiri anglo-americane în legătură cu o lărgire a tratatului de la Bruxelles şi un plan de siguranţă atlantică care să fie completat de un plan de siguranţă mediteraneană. Acest pact a fost gândit de ministrul de externe al guvernului Norvegiei, Trygve Lie, guvern aflat în exil din 1944.
În iunie 1948, George Marshall şi senatorul Arthur Hendrick Vandenberg îi determină pe colegii lor să adopte o rezoluţie în favoarea „asocierii S.U.A., pe căi constituţionale, la măsuri regionale şi colective, bazate pe un ajutor individual sau mutual, efectiv şi continuu”. Pe baza acestui text, la 6 iunie se vor deschide negocierile între semnatarii Tratatului de la Bruxelles, S.U.A. şi Canada, prim-ministru al Canadei, Louis Saint Laurent, ducând de mai mult timp o campanie pentru Pactul Atlantic.
Danemarca, Irlanda, Italia, Norvegia şi Portugalia se vor alătura Tratatului care va fi semnat la 4 Aprilie 1949, la Washington, în sunetele imnului „Just hands across the sea!” („Mâini întinse peste mări!”), cântec pe versurile lui Byron Webber, jurnalist englez ce a trăit între anii 1838-1913. Semnarea Tratatului a reprezentat actul de constituire a armatei democraţiei, care avea rolul să apere statele lumii de totalitarism, socialism/comunism. Primul succes notabil al N.A.T.O. a venit imediat: în mai 1949 sovieticii au fost nevoiţi să ridice blocada Berlinului.
Astăzi, la 65 de ani de la înfiinţare, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord cuprinde în rândurile ei, 28 state din Europa şi America de Nord și a rămas mai departe apărătoare a democraţiei şi păcii în întreaga lume, primind în componenţa ei, prin mai multe extinderi, state ce s-au aflat odată în tabăra adversă.
Cornel SERACIN
