Autoritățile locale informează că începând de luni, 24 iunie în Timișoara se vor executa servicii de dezinsecție aeriană (aviotratament) şi deratizare.

Substanța utilizată pentru efectuarea serviciilor de dezinsecție este K’Othrine Profi EC 250, substanță activă Deltamethrin. Substanța utilizată pentru efectuarea serviciilor de deratizare este Deration Pellet, substanţă activă Bromadiolone.

Crescătorii de albine sunt sfătuiți ca în perioada menționată să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire; în caz contrar primăria și firma de dezinsecție sunt absolvite de orice responsabilitate.

"Menționăm că substanțele utilizate sunt avizate de Ministerul Sănătății. Substanțele fac parte din grupele Xn și Xi de toxicitate și sunt avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății și nu pun în pericol populația și animalele.
Acțiunea se desfășoară în conformitate cu prevederile Ordinului 119/2014.
Personalul implicat în execuția serviciilor este calificat în funcția de agent D.D.D., în conformitate cu legislația în vigoare și este dotat cu echipament de protecție corespunzător", spun reprezentanții primăriei.

Pentru ca tratamentele să aibă o eficiență ridicată, cetățenii municipiului sunt, de asemenea, rugați să ia măsuri urgente de efectuare a curățeniei în gospodăriile proprii și de combatere a muștelor, țânțarilor și a altor insecte producătoare de disconfort.

Totodată, autoritățile amintesc că legea prevede sancțiuni contravenționale cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice și de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice pentru următoarele fapte:

  • neefectuarea, înainte de începerea lucrărilor de deratizare, dezinsecție, dezinfecție, a lucrărilor de salubrizare și igienizare a spațiilor proprii de depozitare a deșeurilor menajere, a spațiilor interioare și exterioare din jurul clădirilor;
  • neefectuarea lucrărilor de deratizare și dezinsecție imediat ce se constată apariția de rozătoare (șoareci, șobolani) și/sau insecte (țânțari, muște, gândaci), etc;
  • neexecutarea lucrărilor de deratizare, dezinfecție sau dezinsecție, odată cu acțiunile organizate și coordonate de Primăria Municipiului Timișoara, prin operatori în domeniu;
  • neluarea măsurilor de combatere a dăunătorilor din spațiile verzi;
  • executarea unor lucrări de dezinsecție sau aplicarea de pesticide fără autorizare, precum și a substanțelor care afectează insectele polenizatoare

În cazul în care condițiile meteorologice vor împiedica executarea serviciilor de dezinsecție și deratizare, perioada de efectuare va fi prelungită.

Acțiunile vor fi întreprinse de S.C. CORAL IMPEX S.R.L. din Ploiești.

Ioana NICOLESCU