Sărbătoarea Rusaliilor a fost prilej de petrecere la Chevereşu Mare, în zilele de 15 și 16 iunie, locuitorii comunei veselindu-se la Ruga Bănățeană, prilej de bucurie fiindu-le și Festivalul-Concurs „Viorica Ghercea”, ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție.
Festivalul judeţean de folclor s-a desfășurat în cea de-a doua zi a Rusaliilor, pe scena Căminului Cultural din comună, în concurs înscriindu-se 26 de competitori cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani din Timișoara, Caransebeș, Lugoj, Arad, Făget și Gătaia.
De organizarea acestei ediții a festivalului și de Rugă s-au ocupat Primăria și Consiliul Local Chevereșu Mare, având sprijinul Consiliului Județean Timiș. A colaborat la realizarea acestei ediții a festivalului folcloric Asociația pentru Promovarea Tradițiilor, coordonator Remus Grosu. Concursul a fost prezentat de interpreta de muzică populară Codruţa Măgurean.
Participanții la concurs au fost grupați pe categorii, în funcție de vârstă.
Juriul concursului a fost compus din: Nina Gheju (director Palatul Copiilor din Timișoara), Edmund Dandoți (prof. Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara), Roxana Pîrvu (prof. Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara), Liliana Savu Badea (interpretă de muzică populară bănățeană), Niță Inchescu (instrumentist din Banat, acordeon), Florin Boita (interpret de muzică populară bănățeană).


Referindu-se la faptul că cea de-a treia ediție a festivalului de folclor dedicat memoriei Vioricăi Ghercea a fost ținut anul acesta împreună cu Ruga Bănățeană, coordonatorul Asociației pentru Promovarea Tradițiilor, Remus Grosu, a declarat: „Anul acesta am încercat să-l unim cu Ruga localității pentru ca cetățenii să poată beneficia de aceste două evenimente și, pentru a fi, cum s-ar spune, adus la rang de cinste. Să-l faci separat, într-o perioadă în care lumea este plecată în concediu sau poate lucra, era mai greu. La fel ar fi fost și pentru cei de aici să participe și, atunci, ne-am dorit să fie afluență de public și le-am unit. Acest festival se vrea să fie un preambul către celelalte festivaluri mai mari și, atunci, aici este un fel de rampă de lansare. Aici participanții vin la un test, pentru a afla dacă au calitățile necesare, pot merge mai departe pe acest drum sau mai au de muncit. Toate festivalurile de copii sunt, de fapt, o rampă de lansare pentru cele puternice de tipul «Maria Tănase» sau «Strugurele de Aur», festivaluri renumite în țară”.


Viorica Ghercea a fost interpretă de folclor bănăţean, originară din Chevereşu Mare. În urma unui tragic accident rutier, Viorica Ghercea a decedat la vârsta de 27 ani.
Memoria acestei îndrăgite interprete a folclorului din Banat este păstrată de locuitorii comunei Chevereșu Mare prin organizarea festivalului-concurs „Viorica Ghercea”, concursul de folclor trezind interesul multor localnici, dar nu numai.
În straie populare, cu mult curaj, dar și ceva emoții, gata să ofere tot ce au mai bun în apariția lor scenică, în interpretare, cei 26 de concurenți înscriși la cea de-a treia ediție a întrecerii de folclor bănățean de la Chevereșu Mare au avut momente foarte reușite. Micuții concurenți au fost acompaniați de Orchestra Asociaței pentru Promovarea Tradițiilor, dirijată de Remus Grosu. Premierea, pe categorii, a fost făcută în fața scenei Rugii Bănățene din Chevereșu Mare, diplomele fiind înmânate fiecărui concurent de coordonatorul Asociației pentru Promovarea Tradițiilor, Remus Grosu.
La categoria 6-7 ani, toate cele trei concurente au primit premiul întâi: Natalia Dragotoiu, Maria Morman și Clara Maria Trandafir.
La categoria 8-9 ani, premiul întâi i-a fost acordat Melisei Abălașei, din Caransebeș, clasa prof. Gabriela Zaharia, care a interpretat piesa „Trandafir crescut în iarbă”.
La categoria 10-12 ani, doi concurenți au primit premiul întâi: Ana-Maria Cornea, din Caransebeș, și David Crișan (a interpretat o piesă din repertoriul lui Dumitru Stoicănescu, „La sălaș, unge-am crescut”), din Timișoara. La această categorie de vârstă, Iasmina Kronbauer-Păun, pe lângă premiul doi, a primit un Premiu Special, pentru autenticitate, pentru că a fost singura concurentă care a interpretat un soroc din repertoriul Zoricăi Savu, „Dragu-mi de-al meu Banat”. La această categorie de vârstă, premiul II a mai fost acordat și pentru Andra Larisa Andrica, concurentă din Arad ce a interpretat piesa „Așa-i românul”.
La categoria 13-14 ani au fost acordate două premii întâi: Daria Veja, de la Palatul Copiilor din Timișoara, care a intrepretat doina „Rămâi satule cu bine”, și Roxana Goia, din zona comunei timișene Sânpetru Mare, care a interpretat o doină, „La Obreja-ntr-o grăgină”.
La categoria de vârstă 15-18 ani, concurenții au interpretat două cântece, o doină, fără orchestră, și o altă piesă populară, cu orchestră. Premiul întâi i-a revenit concurentei Alexandra Ciota, elevă la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, doina interpretată de câștigătoarea categoriei fiind „Sălcuță cu creanga-n apă”.
Din rândul concurentelor la această categorie de vârstă s-a acordat Marele Premiu, care i-a revenit concurentei Alexandra Acs, elevă la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, care, în timpul concursului, a interpretat doina „Cât îi Banatu de mare”.


Un alt punct de atracție pentru cei mici a fost atelierul de pictură coordonat de Cristina Pop, de la Asociația „Șevaletul Anei”. „Am organizat acest atelier în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea Tradițiilor, pe care o reprezint la Ruga de la Chevereșu Mare. Am venit împreună cu asistentele mele de la atelier și am pictat și desenat elemente tradiționale din Banat, de la portul popular, până la covoare, trăistuțe, flori specifice iilor. Am încercat să aducem Banatul în pictură. Au participat în jur de 50 de copii. Pe ei, pe copii, am încercat să-i aducem mai aproape de artă, le-am arătat care sunt primii pași în pictură”.


În deschiderea Rugii au dansat membrii Ansamblului „Chevereșana”, îndrumați de coregrafa Adelina Mihai.
La Rugă, localnicii și invitații lor au dansat până târziu în noapte după cântecele interpretate de îndrăgiții soliști Ramona Torzan Gomboș, Florin Boita, Carmen Popovici, Codruța Măgurean, Remus Grosu, Lioara Boșcu și Floare Hojda Tomoiagă.

Cornel Seracin
Foto: Cornel Seracin și Petru Vasile Tomoiagă