Autoritățile locale anunță finalizarea licitației privind amenajarea noului drum dintre Timișoara și Moșnița Nouă. Acesta ar urma practic să asigure legătura dintre Calea Moșniței din municipiu și „Drumului Boilor” (DC 149) din comuna timișeană. Tronsonul are o lungime de 1,5 kilometri, iar lucrările vor dura mai puțin de un an.
„A fost finalizată licitația și urmează să semnăm contractul de execuție pentru amenajare drum de legătură între Calea Moșniței și drumul DC 149. Executant va fi asocierea Super Construct, Romtim Instal și Electroechipament Industrial. Valoarea lucrărilor este de 13.765.533 lei, fără TVA. Termenul de execuție este de opt luni. Săptămâna viitoare urmează să fie finalizată și licitația pentru dirigenția de șantier și apoi imediat vor putea începe lucrările”, a spus Nicolae Robu, edilul Timișoarei.
În cadrul proiectului se vor amenaja carosabilul, trotuarele, pistele pentru biciclete și zonele verzi. Vor fi amenajate, de asemenea, podețe peste canalele de desecare / irigație din zonă, se vor efectua lucrări pentru siguranța rutieră, lucrări la rețelele de utilități și se va realiza o canalizație tehnică pentru trecerea cablurilor.
Deși studiul de fezabilitate a fost aprobat încă de la începutul anului 2017, începerea lucrărilor a fost întârziată de procedurile de cedare a terenurilor care urmează să fie traversate de șosea.
Ioana NICOLESCU

