La Timișoara va avea loc cea de-a doua ediție a Pedalării Critice. Organizat de Masa Critică Timișoara, evenimentul se va desfășura în 26 iulie, ultima vineri a lunii, de la ora 18, locul stabilit pentru întâlnire fiind Catedrala Mitropolitană din municipiu.

Știm că acum este vreme de stat pe la terase, sau de plecat în munți, la mări, prin țări, dar pentru noi bicicliștii, pedalatul înseamnă transport relaxat și nu avem de ce să ne luăm liber de la asta. Fă-te văzut și auzit și vino la pedalarea din ultima vineri a lui iulie! Ca de fiecare dată, ne alocăm ultima vineri a lunii pentru a ne continua ritualul”, transmit organizatorii.

Bicicliștii sunt invitați să se alăture marșului, al cărui scop principal este de a promova folosirea mijloacelor de transport nemotorizate. Acțiunea se desfășoară în aceeași zi în mai multe orașe de pe glob.
Masa Critică este un marș în masă cu bicicletele sau alte mijloace de deplasare nemotorizate, care are loc de obicei în ultima zi de vineri a fiecărei luni, în mai multe orașe de pe glob.
Masa Critică nu are nici un mesaj oficial, cu toate că este în general înțeleasă ca un efort de a promova mijloacele alternative de transport (nemotorizate) și de a atrage atenția asupra problemelor de siguranță a celor ce folosesc forme de transport nemotorizate atunci când sunt nevoiți să împartă drumul cu traficul motorizat.
Participanții se întâlnesc într-un loc și la o oră prestabilită pentru a se bucura de siguranța și de compania pe care le-o oferă mersul în grup pe străzile orașului, cauzând în mod intenționat o ușoară și temporară perturbare a traficului”, mai spun organizatorii.

Ioana NICOLESCU