Unul dintre domeniile vizate de polițiștii locali din Timișoara este cel al construcțiilor. Oamenii legii au făcut de curând mai multe verificări privind modul în care persoanele fizice şi juridice care execută lucrări de construcţii, reparaţii şi demolări la clădiri sau lucrări edilitar-gospodăreşti au respectat obligațiile pe care le au, conform legii. În cadrul patrulărilor efectuate dar și ca urmare a sesizărilor, au fost aplicate, de la începutul anului, un număr de 114 sancțiuni. 

Spre exemplu, zilele trecute, un conducător auto care a ieșit dintr-un șantier de pe str. Ștefan Procopie a fost sancționat deoarece a murdărit căile publice cu noroi și diverse materiale. Situații de încălcare a actului normativ menționat au mai fost întâlnite în ultima perioadă pe străzi precum E. Gârleanu, Rapsodiei, Orăștie, Milos Cirneaski, Tiberiu, Timișan Pop, Ștefan cel Mare, Islaz, Pan Halipa, General Dragalina, Calistrat Higaș, Samuel Micu, Dragoș Vodă, Bobâlna, Mircea cel Bătrân”, spun reprezentanți ai Poliției Locale Timișoara.

Printre altele, persoanele fizice și juridice care efectuează lucrări sunt obligate: să nu depoziteze pământul rezultat din lucrările de construcții pe un amplasament fără aprobarea emisă de serviciile de specialitate, să nu murdărească căile publice ca urmare a activităților de încărcare–descărcare a mijloacelor de transport, să nu preparare mortarele sau betoanele direct pe sol, să efectueze lucrări de salubrizare a domeniului public și amplasamentelor organizărilor de șantier aprobate, să ia măsuri de împiedicare a producerii și răspândirii prafului în și din incinta organizărilor de șantier, să amenajeze căi de acces din organizările de șantier până la căile și drumurile publice înainte de începerea construcțiilor, pentru a preveni murdărirea străzilor sau trotuarelor la ieșirea din zona în care se construiește, să ia măsuri de asigurare a unei rampe de spălare sau de curățare a roților autovehiculelor ori utilajelor de orice fel care părăsesc organizările de șantier, să ia măsuri de asigurare a recipientelor de precolectare a deșeurilor menajere la punctele de lucru, organizările de șantier, pe traseul lucrărilor edilitar–gospodărești, pentru personalul propriu etc.

În caz contrar, aceștia riscă sancțiuni de la 1.000 la 1.500 lei în cazul persoanelor fizice și de la 1.500 la 2.500 lei pentru persoane juridice.

Ioana NICOLESCU