Marți, 23 iulie, Primăria Municipiului Timișoara a semnat contractul de finanțare pentru proiectul ce prevede construirea unei noi creșe, pe Calea Bogdăneștilor. Investiția este de aproape 8 milioane de lei, din care 1,28 milioane finanțare nerambursabilă.
„Astăzi semnăm contractul de finanțare pentru proiectul <<Construcţia şi echiparea infrastructurii pentru educaţie timpurie antepreșcolară în Municipiul Timișoara - Calea Bogdăneştilor>>. Ne-am asumat să pornim acest proiect la limită, la nevoie, chiar și cu această valoare eligibilă, relativ redusă procentual. Dar am contat pe faptul că probabil vor mai fi anumite mișcări de fonduri, și din economii, din altă parte, în final vom ajunge să avem o susținere mai mare din valoarea totală”, a afirmat primarul municipiului Timișoara, Nicolae Robu.
Creșa va fi construită la intersecția cu strada Amzei, cu un regim de înălțime P+1E, o suprafață construită desfășurată de 1.340,44 și va avea 36 de locuri. Perioada de implementare a proiectului este de 28 de luni.
Noua clădire va fi prevăzută cu toate instalațiile necesare bunei funcționări în condiții de eficiență energetică (electrice, sanitare, de încălzire etc.), inclusiv panouri solare, spații pentru activităţile zilnice ale copiilor și pentru dormit, loc de luat masa și bucătărie, mobilier și dotări specifice, facilități pentru persoanele cu dizabilități (lift dimensionat corespunzător și rampe de acces), sistem de supraveghere antiefracţie, nouă locuri de parcare etc.
Valoarea totală a investiției este de 7.724.298,52 lei, din care 1.287.323,45 lei finanțare nerambursabilă.
Ioana NICOLESCU

