Autoritățile locale din Timișoara au semnat marți, 23 iulie, un contract de finanțare cu fonduri europene prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, privind reabilitarea, extinderea și dotarea Ambulatoriului ORL al Spitalului Municipal. 

Sunt prevăzute reabilitarea parterului imobilului situat pe Bulevardul Revoluției din 1989 nr. 6 și extinderea sa pe verticală, rezultând o clădire cu parter și patru etaje, cu o suprafață construită desfășurată de 865 de metri pătrați. Construcția va fi prevăzută cu ascensor pentru transport persoane, scări care să deservească noul obiectiv și scări metalice exterioare, cu rol de evacuare. Vor fi refăcute toate instalaţiile, vor fi introduse altele noi în completare și vor fi realizate amenajări
exterior”, transmit reprezentanți ai Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest.

Investiția cuprinde totodată dotarea cu echipamente medicale a ambulatoriului.

Valoarea totală a proiectului este de 10.592.285,49 lei, din care 10.379.914,99 lei finanțare nerambursabilă.

Perioada de implementare prevăzută în contract este de 51 de luni.

Ioana NICOLESCU