Vineri, 4 octombrie, începe Timișoara Fire Festival. Evenimentul va avea loc în Piața Sfântul Gheorghe din municipiu, începând cu ora 20.
Festivalul s-a născut atât din dorința de a aduce laolaltă artiști care se dedică artei jongleriei cu foc, cât și pentru a oferi tuturor o experiență unică, în cadrul unui festival în care aceștia să își expună munca sub forma unor spectacole impresionante de lumini și adrenalină.
„Proiectul își propune ca, an de an, să adune la un loc trupe de artiști din țară și străinătate, pentru a se reuni la Timișoara, în vederea unui schimb de experiențe, metode și modalități de perfecționare în domeniu, prin intermediul trainingurilor și conferințelor susținute de traineri specializați, urmând ca, după lăsarea întunericului, sa ofere spectacole pentru publicul larg din Timișoara și nu numai”, spun organizatorii evenimentului.
Astfel, timp de două zile, în fiecare seară, se vor oferi gratuit reprezentații incendiare, care vor face cunoscută aceasta artă publicului larg, și care vor promova și reuni oameni de pe întreg continentul european.
Programul spectacolelor va fi după cum urmează:
Vineri
Ora 20 - Flamestorm (Bucuresti) - Flamestorm!
Ora 20.20 - Deep6 Project (Timișoara) - Amore Aeternum
Ora 20.40 - Drum'n'Fire (București) - The Lost Jade
Ora 21.15 - Amaris Agni (Timișoara)
Orele 21.45 - 23 - Freestyle
Sâmbătă
Ora 20 - Cora & Teo (Timișoara) - Fireflies
Ora 20.20 - Pyralis Homa (Timișoara) - From Cradle to Grave Together
Ora 20.45 - Oana si Alex (București) - Journey to Unity
Ora 21 - Crossfire (Timișoara) - Alter Ego
Ora 21.20 - Deep6 Project (Timișoara) - 2350
Ora 21.45 - Efreet Light & Fire Show + Impyro (Cluj Napoca + Chișinău, Moldova) - CIrcus Noir
Orele 22.15 - 23 - Freestyle
Ioana NICOLESCU
Foto: Ovi Timișoara

