Actualitate

Decalajul dintre cele două sărbători este, cel mai frecvent, de o săptămână. Această diferenţă dintre cele două date ale aceleiaşi sărbători este una din cele mai interesante şi complicate probleme ale creştinismului. Întrebarea care se pune în mod firesc este de ce Paştele se sărbătoreşte la date diferite, deşi evenimentul sărbătorit este acelaşi - învierea lui Iisus.

Protopashiții, alţi creştini din zona Antiohiei, serbau Paştele duminica, dar aveau grijă ca acea duminică să cadă totdeauna în săptămâna azimilor iudaice. Totodată, cei mai mulţi creştini din Egipt, Grecia şi Apus sărbătoreau Paştele în aceeaşi zi din săptămâna în care a murit şi a înviat Hristos. În vinerea cea mai apropiată de 14 Nisan era comemorată moartea lui Hristos, fiind numită Paştele Crucii. Duminica următoare era sărbătorită Învierea şi cădea totdeauna după 14 Nisan sau după prima lună plină care urma echinocţiului de primavară. Sărbătoarea se numea Paştile Învierii.
Pentru a elimina controversele legate de sărbătoarea Paştilor, în cadrul primului sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, s-a stabilit că Paştile vor fi serbate totdeauna în prima duminică ce cade după prima noapte cu Lună plină de după echinocţiul de primăvară. În acest caz este vorba de coroborarea calendarului solar, în funcţie de care este stabilit echinocţiul de primăvară, cu calendarul lunar, stabilit în funcţie de fazele lunii. Dacă data Paştelui, calculată după prima regulă, cade în aceeaşi zi ca şi Paştele evreiesc, atunci Paştele creştinilor trebuie amânat cu o săptămână. Sinodul de la Niceea a mai stabilit şi că data Paştelui din fiecare an va fi calculată de către Patriarhia din Alexandria, iar aceasta o va comunica, la timpul potrivit, şi celorlalte Biserici creştine.
Învierea Domnului a fost sărbătorită peste tot la aceeaşi dată până la introducerea în 1582 a calendarului gregorian în urma reformei efectuate de Papa Grigorie al XIII-lea. În Orient, din motive religioase ce au apărut odată cu Marea Schismă din 1054, cele mai multe biserici au refuzat să accepte, sute de ani, calendarul gregorian, care este cu 13 zile înaintea celui iulian. Astfel, Răsăritul şi Apusul n-au mai serbat Paştele la aceeaşi dată decât din întâmplare. Catolicii calculează data Paştelui după o formulă de calcul a lunii pline de după echinocţiul de primăvară, în timp ce ortodocşii calculează în funcţie de luna plină astronomică.
În anul 1924 s-a hotărât, la Constantinopol, o adaptare a tuturor Bisericilor Ortodoxe la calendarul gregorian. Nu toate au acceptat, astfel că Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă păstrează calendarul neîndreptat. Pentru a menţine o unitate ortodoxă în serbarea Paştelui, din anul 1927, s-a decis ca toate bisericile ortodoxe să sărbătorească Paştele după Calendarul Iulian.
Timp de zece ani de la această hotărâre, românii ortodocşii au serbat Paştele o dată cu romano-catolicii. Ulterior, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis să revină asupra deciziei şi să serbeze Paştele o dată cu ortodocşii care serbează Paştele după calendarul vechi. Vaticanul a recomandat minorităţilor catolice din ţări cu majoritate ortodoxă să serbeze Paştele o dată cu ortodocşii. În România, doar greco-catolicii au respectat această recomandare.
Sărbătorirea Paştelui la aceeaşi dată de toţi creştinii – evenimentul sărbătorit fiind indiscutabil acelaşi – a preocupat toate confesiunile. Biserica romano-catolică a declarat, prin Conciliul Vatican 2 din 1965, că nu se opune ca sărbătoarea Paştelui să fie fixată într-o duminică anume din calendarul gregorian, cu asentimentul celor interesaţi, mai ales al „fraţilor despărţiţi de Scaunul Apostolic”. Mai târziu, Secretariatul Pontifical pentru Unitatea Creştinilor a propus ca, începând cu anul 1977, Paştele să se celebreze în a doua duminică din luna aprilie, data care coincide cu ziua răstignirii lui Isus (a doua duminică după echinocţiul de primavară). Bisericile ortodoxe şi-au exprimat public dorinţa ca întreaga creştinătate să sărbătorească Paştele împreună. Totuşi, din cauza unei serii de dificultăţi pastorale, s-a arătat că este nevoie de reflecţii serioase înainte de a lua o decizie definitivă. În aceste împrejurări, Sfântul Părinte a decis ca nici Biserica Catolică să nu schimbe modul de calcul în vigoare.
Până se va ajunge la consensul dorit de ambele biserici, se poate afirma că, indiferent de confesiune, Învierea lui Isus este momentul pe care creştinii din întreaga lume îl sărbătoresc în acelaşi spirit, chiar dacă la date diferite.

Semnificații pascale

Paştele se încadrează în modelul preistoric de renaştere simbolică a timpului şi spaţiului prin jertfa divinitaţii adorate, substituită de o efigie, un om, un animal, o pasăre sau un ou pasăre, un arbore sau o plantă alimentară. Însă puţini se mai gândesc acum la faptul că, în diverse forme, sărbătoarea a preexistat creştinismului. Deosebirea fundamentală între creştinism şi alte tradiţii religioase constă în faptul că jertfa – prin substituţie – a zeului precreştin a fost înlocuită cu jertfa Domnului Iisus, săvârşită o singură dată, pe Golgota, în numele tuturor oamenilor şi reactualizată ritual, la aceeaşi dată şi în fiecare an, de credincioşi.

Pe Drumul Crucii

Timpul ritual, parte componentă a ciclului pascal, se degradează neîncetat în Săptămâna Patimilor, când se deschid mormintele şi se întorc spiritele morţilor la Joimari, iar Iisus este trădat, chinuit, umilit şi omorât prin răstingire. După trei zile de haos şi întuneric, în care omenirea a rămas fără protecţie divină, urmează miracolul Învierii Domnului din noaptea Paştelui şi actele de purificare din Săptămâna Luminată, care readuc echilibrul şi armonia.
Bucuria Paştelui este precedată de Săptămâna Mare, timp contractat în care se sublimează, în denii, tot ce a făcut Mântuitorul pe Pământ. După cele 40 de zile de post, reculegere şi rugăciune, credincioşii încep să „urce” cele şapte trepte ale ultimelor zile ale lui Hristos-Omul. Fiecare zi din Săptămâna Patimilor înseamnă un pas pe drumul lui Iisus spre Răstignire şi Înviere.
Luni este pomenit Iosif Patriarhul şi este prezentată pilda smochinului neroditor pe care Iisus l-a uscat într-o clipă.
„Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată.” (Matei 21, 19)
Prin această pildă, Iisus se adresează atât poporului ales, cât şi tuturor oamenilor, care sunt avertizaţi astfel să folosească într-un mod cât mai roditor timpul vieţii lor dat de Dumnezeu.
Marţi, când Hristos a ţinut predica de pe Muntele Măslinilor, prevestind distrugerea Templului din Ierusalim, evenimentele lumii viitoare şi propria sa Înviere, ne aducem aminte de cele zece fecioare, cinci nebune şi cinci înţelepte.
Miercuri denia îl pomenește pe Iuda, apostolul devenit vânzător, care se gândește să-l trădeze pe Învățător, dar și pe femeia desfrânată devenită mărturisitoare, care-i spală picioarele lui Iisus cu lacrimile ei pline de căință și îl unge cu mir.
În această zi, după ungerea cu mir din Betania, urmează odihna Domnului. În niciuna din cele patru evenghelii sinoptice nu se află nici o referire la faptele lui Iisus din această zi. Se ţine post cu mâncare uscată iar la biserică se face slujba de denie.
Joia Mare este ziua în care a avut loc Cina cea de Taină şi vânzarea lui Isus de către Iuda. Hristos s-a pregătit pentru moarte şi Înviere, oferind ucenicilor trupul şi sângele lui, pâinea şi vinul mântuirii. Este cea mai importantă denie, când credincioşii se roagă şi priveghează, ascultând citirea celor 12 Evanghelii.
Ca obiceiuri și tradiții, în cele mai multe locuri, Joia Mare este ziua în care se roșesc ouăle. Ouăle nu se vopsesc în Vinerea Mare Se spune că ouăle înroşite în Joia Mare nu se strică tot anul. Gospodinele care nu au înroşit ouă în Joia Mare trebuie să facă acest ritual sâmbătă, înaintea Paştelui şi în niciun caz în Vinerea Mare. În această zi se spune că nu se face nimic pentru spor, deoarece nu rodeşte, pentru că Hristos a murit. Or, oul este un simbol al rodirii perpetue şi al formei rotunde aproape perfecte.
Tot în Joia Mare se ține post cu mâncare uscată, la biserici nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca, iar creştinii care s-au spovedit se împărtăşesc.
În Vinerea Mare, numită și Vinerea Neagră, cea mai tristă dintre tristele zile ale pătimirii Domnului, rememorăm aducerea la judecată, batjocorirea, schingiuirea, răstignirea, moartea și îngroparea lui Iisus.
Vinerea Neagră este ziua în care Hristos a fost răstignit, pe muntele Golgota. El se ruga în grădina Ghetsimani când a fost prins, arestat, judecat, bătut şi batjocorit. Şi-a purtat pe umeri crucea, până în vârful muntelui Golgota, unde a fost răstignit între doi tâlhari.
Seara, când a şi fost aşezat în mormânt, în biserici se oficiază Denia Prohodului, slujba de înmormântare. Credincioşii dau ocol bisericii de trei ori. Sfântul Epitaf, o bucată de pânză pe care este brodată scena uneia dintre minunile înfăptuite de Iisus, este pus pe Sfânta Masă, care simbolizează mormântul lui Iisus şi pe sub care trec credincioşii înclinându-se.
În ziua Vinerii Mari, tradiția ne mai spune că este bine să se țină post negru. În același timp credincioșii, care nu pot, totuși, posti negru, nu trebuie să mănânce urzici, iar în mâncare nu se pune oțet, deoarce lui Iisus i s-a dat să bea oțet după ce a fost biciuit
Sâmbăta Paştelui este zi de odihnă. Trupul lui Hristos a stat în mormânt întreaga zi. În această zi se ţine post cu mâncare uscată iar bătrânii şi cei bolnavi au dezlegare la pâine şi apă după apusul soarelui. În toate bisericile se aprind luminile, pentru că vine vremea ca toţi credincioşii să se pregătească pentru veghea din noaptea Învierii. Piatra mormântului lui Iisus a fost dată de-o parte, iar Hristos a Înviat din morţi şi s-a arătat viu ucenicilor şi Mariei.
Ca obiceiuri românești și tradiții, în Săptămâna Mare, e bine ca toţi credincioşii să ierte şi să se împace cu toţi cei cu care au fost în duşmănie.
În biserici se face slujba Sfintelor Paşti. Sunt sfinţite pasca, ouăle roşii şi celelalte bucate, pentru că postul de aproape şapte săptămâni a luat sfârşit. Credincioşii iau lumină din lumină şi rostesc împreună „Hristos a Înviat!” şi răspund „Adevărat a Înviat!”.
Pregătirea pentru Paşte a început la credincioşii catolici cu Postul Paştilor, care este rânduit pentru curăţirea sufletului prin rugăciune, spovedanie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine.
În Săptămâna Mare, catolicii au propriul lor ritual. La slujba religioasă, participarea este obligatorie. Se cântă imnuri, se pun întrebări şi se citesc pasaje din Biblie. La sfârşit, participanţii sunt împărtăşiţi cu ostie (pâine nedospită) şi se practică „procesiunea”, înconjurarea bisericii de către preoţi şi credincioşi.
Sâmbătă, înainte de Înviere, se obişnuieşte sfinţirea unui coşuleţ cu ouă roşii, cozonac, carne de miel şi vin.

Lumina Învierii

În noaptea de sâmbătă spre dumincă este Învierea. La miezul nopţii, creştinii cântă împreună cu preoţii „Hristos a Înviat!”. Slujba de Înviere se încheie dimineaţa, dar cei mai mulți dintre creştini pleacă după ce au luat Lumina. De la slujbă, creştinii trebuie să plece cu lumânarea aprinsă şi să meargă aşa cu ea până acasă, unde, după ce fac semnul Crucii, o sting în pragul de sus al uşii de la intrarea în casă. Gestul simbolizează lumina care ne luminează pe noi şi spaţiul în care trăim. Lumânarea de la Înviere se ţine în casă şi se aprinde la nevoie, când creştinul se roagă pentru ceva special, pentru diferite trebuinţe.
Duminică dimineaţa, înainte de micul dejun, toţi membrii familiei se spală pe faţă cu apa în care a fost pus un ou roşu şi un ban, eventual de argint, pentru a fi sănătoşi tot anul şi a nu duce lipsă de nimic (simboluri ale sănătăţii şi belşugului). Duminică, vine Iepuraşul care aduce daruri pentru copii. Cei mici primesc hăinuţe noi pe care le poartă în ziua de Paşte.