Sâmbătă, 2 august 2014, la ora 12, va avea loc ceremonia de inaugurare și sfințire a Monumentului Rezistenței Anticomuniste din Banat, situat la Pădurea Verde, în vecinătatea Muzeului Satului. Monumentul în formă de cruce a fost înalțat la inițiativa Asociației Foștilor Deținuți Politici și restaurat din fondurile Primăriei Municipiului Timișoara. Evenimentul figurează anul acesta pe agenda Zilelor Timișoarei și este un bun prilej de a aduce un profund omagiu istoriei multiseculare, o istorie dureroasă în care zeci și sute de locuitori ai acestui colț de țară au luptat și s-au jertfit pentru apărarea libertății și a demnității naționale.
Istoria acestui monument în formă de cruce, ce simbolizează Golgota neamului românesc, este marcată de acțiunile și destinul tragic al luptătorilor care s-au răzvrătit împotriva regimului și ocupației sovietice.
La 23 august 1944 s-a declanşat o puternică mişcare de rezistenţă împotriva ocupaţiei sovietice. De la ţărani din mediul rural, la angajaţi din industrie şi universităţi, tot mai mulţi români au criticat regimul şi direcţia în care se îndrepta ţara. Odată cu accelerarea procesului de colectivizare, ţăranii au început să se împotrivească tot mai ferm regimului. Au avut loc mici răscoale, înnăbuşite de autorităţi, iar ţăranii s-au alăturat grupurilor de rezistenţă deja constituite, refugiindu-se în munţi.
În partea de sud a Banatului, Mişcarea Naţională de Rezistenţă l-a avut ca iniţiator şi organizator pe profesorul Filon Verca din Caransebeş, ajutat în acţiunile sale de organizaţiile regionale „Frăţiile de cruce” ale elevilor şi studenţilor. Primele lor acţiuni au constat din întocmirea planurilor de rezistenţă şi din procurarea armamentului necesar. Ei s-au retras în munţi, aflându-se sub urmărirea Siguranţei, care era pe punctul de a-i descoperi. Această primă organizaţie anticomunistă, din anul 1945, îndrumată întâi de Filon Verca şi apoi de Teodor Roman zis „Bubi”, a constituit începutul mişcărilor care au urmat. Din acelaşi an, la Teregova activa în această organizaţie avocatul Spiru Blănaru, unul dintre liderii marii mişcări din anii următori. Grupurile formate în 1948 în preajma Teregovei erau conduse de avocatul Spiru Blănaru, moldovean de origine, de colonelul în retragere Ion Uţă, fostul prefect al judeţului Severin, comandorul aviator în retragere Petre Domăşneanu din Iablaniţa („botezat” de autorităţi Domoşneanu) şi notarul Gheorghe Ionescu din Teregova. Ei au răspândit de la început manifeste şi au conceput acţiuni de ocupare a unor instituţii publice. Aceste grupuri au colaborat între ele în lupta comună pe care o duceau, iar apoi au ajuns chiar să fuzioneze. Membrii mişcării de rezistenţă au iniţiat diverse acţiuni, unele cu efecte mai mari, altele cu efecte mai mici, fiind ajutaţi de oamenii de la sate, care le ofereau găzduire, îi ascundeau, le duceau mâncare, haine şi alte lucruri necesare. Chiar dacă nu au reuşit să răstoarne regimul, era evident că, prin acțiunile lor, îl deranjau. În februarie-martie 1949, Securitatea a reuşit să captureze 12 lideri ai mişcării de rezistenţă din Banat. Grupul celor 12 acuzaţi din procesul de la Timişoara era primul grup important capturat de autorităţile comuniste. Anchetarea lor s-a prelungit până în iunie 1949, când procesul a putut fi instrumentat. Cei 12 sunt: Spiru Blănaru, Petre Domoşneanu, Aurel Vernichescu, Ion Tănase, Gheorghe Popovici, Teodor Ungureanu, Gheorghe Smultea, Petre Puşchiţă zis Liber, Nicolae Ghimboaşe, Petre Puşchiţă zis Mutaşcu, Romulus Mariţescu şi Gheorghe Luminosu. Cinci dintre aceștia au fost condamnaţi la moarte de către tribunal (Spiru Blănaru, Petre Domoşneanu, Ion Tănase, Petre Puşchiţă zis Mutaşcu şi Romulus Mariţescu), au fost ridicaţi din închisoarea de pe strada Popa Şapcă şi duşi în zona Pădurea Verde de la marginea Timişoarei, unde au fost împuşcaţi. Ceilalţi şapte au primit condamnări la închisoare sau la muncă silnică. Cu toate acestea, curând după primele execuţii, la 2 august 1949, au fost ridicaţi şi ei şi asasinaţi în acelaşi loc. În certificatele de deces, care le-au fost întocmite abia în 1957, aceştia au fost trecuţi ca fiind victime ale feluritor boli (afecţiuni cardiace, insuficienţe circulatorii sau TBC pulmonar), toţi în aceeaşi zi şi aproximativ la aceeaşi oră. Tot în acea zonă au fost aduși și alți opozanți ai regimului sovietic, din diferite zone, care erau asasinați.
Astfel, în memoria eroilor care au luptat pentru apărarea identității noastre și care nu au avut parte de un mormânt cum se cuvine, la căpătâiul căruia să poată fi plânși și amintiți, pe locul unde au fost executați, filiala Timişoara a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici a înălţat un impresionant monument în amintirea lor.
Alexandra BUȘTEAN
