Primăria Municipiului Timișoara va organiza trei zile de evenimente cu scopul de a marca ziua capitalei Banatului, 3 august. Ziua amintește de momentul intrării trupelor româneşti în Timişoara, în 1919, şi instaurarea administraţiei româneşti.

1 august
Manifestările vor începe în data de 1 august, de la ora 9, în Parcul Central. Pe Aleea Personalităţilor, va avea loc dezvelirea busturilor lui Gheorghe I. Tohăneanu şi Nicolae Boboc.
La ora 10.30 va fi dezvelit bustul lui Árpád Mühle, în Parcul Rozelor.
Ziua va continua cu întrunirea în şedinţă festivă a Consiliului Local al Municipiului Timişoara, de la ora 12.
Pasionații de jazz sunt invitați la Festivalul „Blues pentru Timișoara”, în Piața Victoriei, de la ora 20.  „Ora H”, „Bega Blues Band” şi „Blue Family” (Pancevo, Serbia) vor încânta publicul timișorean. „Bega Blues Band” este cel mai longeviv grup de blues-jazz din România, cu o activitate de 30 de ani

2 august
În următoarea zi, va avea loc „Cupa orașelor înfrățite”, turneu de fotbal cu echipe de amatori. Evenimentul va avea loc intre orele 9-18, la Baza Sportivă „Colterm” și vor participa echipe care reprezintă Municipiul Timişoara, dar şi cele care reprezintă oraşele înfrăţite şi partenere.
Ceremonia de inaugurare şi sfinţire Monumentului Rezistenţei Anticomuniste din Banat, din zona Muzeului Satului Bănățean, va avea loc la ora 12. Evenimentul este un bun prilej de a aduce un profund omagiu istoriei multiseculare a orașului.
Maxim, Lora, Elena Gheorghe şi Connect-R  vor concerta în centrul orașului, de la ora 20. Timișorenii sunt invitați la crosul nocturn, plimbare pe timp de noapte, ajunsă de la cea de-a treia ediție, de la 22.  Înscrierile se fac gratuit, având limita de vârstă a concurenţilor de 18 ani.
Crosul Nocturn se va desfăşura pe aproximativ 3,5 km şi va începe de pe Bulevardul C.D.Loga, nr.1, în faţa Primăriei Municipiului Timişoara– strada 20 Decembrie – Bulevardul I.C.Brătianu –strada Michelangelo – strada Cluj – strada V. Babeş – Bulevardul Mihai Viteazul – strada 20 Decembrie și se va termina în locul de unde a început. Crosul este realizat în parteneriat cu „Atletic Club Maraton”.

3 august
De ziua Timișoarei, Alice Francis și Oceana vor concerta pe scena din Piața Operei, de la ora 21.
Alice Francis, o cântăreaţă care a readus în prim-plan muzica anilor 1920, a cucerit scenele internaţionale după lansarea primului său album, „St. James Ballroom”, în 2012. Supranumită şi „regina electroswingului”,artista s-a născut în Timişoara și s-a stabilit în Germania. A mai concertat în oraşul de pe Bega de Ziua Naţională.
Invitatul special, Oceana, este o cântăreață de muzică Pop/ Soul/ R&B, care a devenit cunoscută în Europa datorită discului-single „Cry, Cry”.
Focul de artificii va încheia ziua Capitalei Banatului.
Alexandru Virgil STOICA