Zece organizaţii şi grupuri de iniţiativă preocupate de mediu şi educaţie din Timișoara vor fi finanțate cu 264.000 lei prin intermediul programului Fondul pentru un viitor mai bun în comunități. Printre scopurile proiectelor selectate se numără reducerea risipei alimentare, monitorizarea biodiversităţii oraşului prin jocuri urbane și intervenţii culturale şi arhitecturale participative în Piaţa Traian. 

Fundația Comunitară Timişoara și Lidl România anunță primii câștigători de micro-granturi nerambursabile din cadrul programului numit „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. Programul este coordonat de Federația Fundațiilor Comunitare din România, finanțat de Lidl România cu peste 1.230.000 de lei, și implementat în cinci orașe din țară. La Timişoara programul dispune de 246.000 lei și este implementat prin Fundația Comunitară Timişoara în baza a trei direcții strategice: reconectarea locuitorilor orașului în contextul efectelor pandemiei Covid-19; educație intergenerațională, cu respectarea regulilor de distanțare fizică ce vor fi aplicabile în momentul implementării proiectelor; îmbunătățirea spaţiului public și desfășurarea activităților în spațiul urban comun (spații pe malul canalului Bega, alte spații comunitare în cartiere, spații publice sau incinte care pot fi folosite de către public pe teritoriul unităților de învățământ sau a altor instituții publice/universități unde publicul nu are momentan acces).

Inițiativele comunitare finanţate au fost alese pe bază de concurs, precedat de sesiuni online de îndrumare și întâlniri oferite de echipa Fundației Comunitare Timișoara, la care au putut lua parte toți cei interesați să aplice la program. Concursul de proiecte a fost lansat pe data de 19 mai și la el au concurat 11 aplicanți cu idei din cele mai diverse de îmbunătățire a spaţiului comun, reconectare şi educaţie. Dintre acestea, șase proiecte urmează să fie susţinute integral, iar patru parțial, cu granturi în valoare totală de 246.000 lei. Un proiect este pe lista de rezervă.

 

Proiectele vizează  îmbunătăţirea calităţii vieții locuitorilor oraşului

Astfel, Asociaţia INTERSECT, prin proiectul „Stop risipa alimentară!” va dezvolta activități de învățare non-formală în spații publice și private pe tema reducerii risipei alimentare. 

Proiectul „Detectivii biodiversității urbane” propus de Asociaţia Diaspora Locală doreşte să conecteze oamenii din oraș cu natura urbană printr-o serie de intervenții științifice și artistice. 

Grupul de iniţiativă NOI în Traian va transforma Piaţa Traian în scenă pentru evenimente de teatru comunitar şi participare în designul de mobilier urban care să revigoreze acest spațiu urban.

Fundaţia Aquademica, prin proiectul „Lunca naturală urbană Bega”, își propune cartarea științifică a biodiversității pe Canalul Bega, pe secțiunea Ghiroda-Plopi, crearea de puncte de observație și antrenarea locuitorilor în activități de tip „citizen science” care să îi reconecteze cu natura. 

Asociația LOGS – Grup de Inițiative Sociale, prin proiectul „IoseFIM – Aducem Comunitățile din Iosefin Împreună”, se va implica în dinamizarea socio-culturală a cartierului Iosefin, în special a parcului multifuncțional din apropierea fostei platforme Solventul și reconectarea locuitorilor prin „șezători urbane”. 

Grupul de iniţiativă Croșetăm povești și poduri vor înfrumuseţa podul pietonal de peste Bega şi vor coagula în jurul Parcului Uzinei de apă o comunitate deschisă, bazată pe colaborare.

Acestea, dar şi multe alte activităţi incluse în proiecte se vor desfășura în Timișoara în perioada 15 iulie 2021 – 31 decembrie 2022, toate având ca scop îmbunătăţirea calităţii vieții locuitorilor oraşului. 

Alte patru organizații și grupuri de inițiativă (grup de iniţiativă Seismo Lab, Asociaţia Ceva de spus, Fundația de Abilitare Speranța şi Asociaţia de la 4) vor fi susținute să deruleze activități conexe proiectelor finanțate.

Proiectele au fost selectate de un juriu format din specialişti în domenii relevante pentru direcţiile de finanţare ale programului: Oana Bajka, manager de proiecte, Institutul Intercultural Timișoara; Rudolf Gräf, arhitect și urbanist, reprezentant al Primăriei Municipiului Timișoara; Violeta Mihalache, director, Asociaţia Urban Survey; Raluca Rusu, peisagist, membră a grupului Studio Peisaj; Oana Simionescu, arhitectă şi membră în Boardul Fundaţiei Comunitare Timişoara şi reprezentanți Lidl România. 

Apreciem curajul organizațiilor și grupurilor de inițiativă să iasă în spațiul public al orașului cu activități care îmbină pasiunea pentru mediu și educația intergenerațională. Ultimul an ne-a  încercat din greu pe toți și ne bucurăm că există energie civică pe care o putem susține pentru a ne (re)conecta între noi și cu orașul după lungile perioade de restricții și izolare, a spus Teodora Borghoff, director programe Fundația Comunitară Timișoara.

O cronică a programului, noutăți din proiecte, precum și fotografii de la activități pot fi găsite pe pagina web a programului https://fondulpentruunviitormaibun.ro/ şi https://www.fctm.ro/ sau pe pagina de Facebook Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi Timişoara și a Fundației Comunitare Timişoara. (I.N.)