Fundația Comunitară Timișoara și Asociația Alergotura au început pregătirile pentru cea de-a opta ediție a Timotion, primul pas fiind acela de identificare și selectare a proiectelor dedicate comunității. Astfel, între 10 și 30 ianuarie 2022, ONG-urile și grupurile de inițiativă sunt invitate să depună proiecte care adresează nevoi ale comunităților din județul Timiș.

Proiectele selectate vor primi finanțare prin intermediul evenimentului, care va avea loc în perioada 4-5 iunie 2022. 

„Anul acesta ne-am propus să finanțăm 15 proiecte care oferă soluții sau îmbunătățesc diferite probleme din societatea noastră. Sunt vizate domeniile sănătate, educație, asistenţă socială, implicare civică, mediu, protecția animalelor și altele. Timotion își propune să reunească astfel proiecte care urmăresc să combată, într-un fel sau altul, indiferența, ignoranța, inegalitatea de șanse, discriminarea sau izolarea anumitor categorii de persoane și să promoveze implicarea și colaborarea pentru a crea o comunitate bazată pe valori. Colaborarea, transparența, conectarea, contribuția, cunoașterea, inovația, demnitatea și respectul se numără printre valorile Timotion”, au spus organizatorii.

De la prima ediție din 2015 și până în prezent, evenimentul Timotion a numărat aprox. 20.000 participanți și s-au strâns fonduri în valoare totală de 1.767.000 lei, din contribuții de participare, donații și sponsorizări de la firmele partenere. Din fondurile strânse în decursul celor șapte ediții, au fost finanțate 119 proiecte care au organizat și derulat activități pentru diferite grupuri vulnerabile, pentru mediu, copii în prag de abandon școlar și mii de alți beneficiari din comunitate.

 

Condiții pentru depunerea proiectelor

Pentru a participa la apelul de proiecte de anul acesta, un ONG sau un grup de inițiativă trebuie să intre pe site-ul Timotion, să consulte Ghidul aplicantului, iar apoi să trimită ideea de proiect online, atât pe site-ul Timotion cât și pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Ca în fiecare an, echipa Fundației Comunitare Timișoara oferă consiliere în procesul de dezvoltare sau scriere a proiectului, prin întâlniri de consultanță care pot fi programate pe adresa de mail de mai sus. Proiectele selectate pentru ediția a opta vor fi anunțate în 20 februarie, după ce vor fi analizate de către un juriu dedicat.

Formularul de aplicare, detalii complete despre eligibilitatea proiectelor și alte informații se găsesc pe site-ul www.timotion.ro

Timotion este cel mai mare eveniment de strângere de fonduri și mișcare din zona de Vest a țării, care urmărește să inspire comunitatea locală să sprijine și să se implice în proiecte în folosul comunității, dar totodată să adopte un stil de viață sănătos în care alergarea este o opțiune. (I.N.)