Este imposibil ca cineva care a trecut prin zona Complexului Studențesc din Timișoara să nu își fi ațintit privirea, măcar pentru câteva clipe, asupra clădirii abatorului. Mai exact, asupra construcției care a mai rămas în picioare, pentru că cea mai mare parte a fost demolată.

Aspectul medieval al turnului campanilă care a mai rămas în picioare, inspirat de formele clădirilor municipale din Evul Mediu dar şi de construcţii similare şi contemporane din Europa Centrală, cum ar fi abatoarele din Budapesta şi din Ostrava (azi în Cehia), amintește trecătorilor mai degrabă de un castel decât de un
loc în care se sacrificau animale. 

 

Poate doar prezenţa la intrarea în curte a celor două grupuri statuare simetrice care înfățișează două persoane în preajma unor animale de talie mare, ilustrează destinaţia ansamblului.

Abatorul a fost construit de arhitectul Székely László între anii 1904 și 1905 și întreg complexul a avut initial 11 clădiri pentru animale, hale de sacrificare, spații frigorifice, birouri, laboratoare și chiar locuințe pentru angajați.

 

La vremea aceea, creșterea numărului de locuitori în majoritatea orașelor a determinat apariția unor legi care au obligat autoritățile să construiască și să întrețină abatoare comunale.

La Timișoara, terenul pe care a fost ridicat a fost „recuperat” în urma procesului de asanare a mlaștinilor existente, iar întreaga arhitectură stradală a fost gândită în așa fel încât circulația trecătorilor și a clienților să nu se intersecteze cu arterele folosite pentru alimentare. În zonă au fost amenajate și mai multe piețe care au
contribuit la dezvoltarea comerțului în Timișoara interbelică.

După 1989 abatorul și-a restrâns activitatea până la desființarea lui în 1992. Demolările succesive s-au soldat cu păstrarea turnului emblematic, a halelor laterale ale acestuia și poarta de intrare cu cele două grupuri statuare.

De-a lungul timpului mai mulți oameni de afaceri s-au arătat interesați de terenul pe care a fost construit abatorul, printre care și Ion Țiriac. Acesta din urmă și-a dorit ridicarea unui ansamblu de clădiri care să cuprindă spații hoteliere, de servicii, locuințe, birouri și spații verzi, însă proiectul nu a continuat. 

Indiferent ce se va întâmpla cu terenul respectiv, cel puțin teoretic, clădirea principală cu aspect medieval și statuile de la intrare nu vor putea fi dărâmate, pentru că se află pe lista monumentelor istorice.

 

Răzvan Idvorean

Surse foto: www.mapio.net, www.wikimapia.org, www.dilemaveche.ro