Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, a trecut la viaţa veşnică în seara zilei de duminică. În jurul orei 23:10, inima celui care a păstorit credincioşii din Banat vreme de 52 de ani a încetat să mai bată. Pe întreg cuprinsul Arhiepiscopiei vor fi 40 de zile de doliu. Trupul Mitropolitului Banatului a fost depus la Catedrala Mitropolitană, unde, până miercuri, când va avea loc slujba de înmormântare, credincioşii îşi pot lua rămas bun de la cel care le-a fost Vlădică vreme de mai bine de jumătate de veac. Ceremonialul funerar va avea loc începând cu ora 9, odată cu Sfânta Liturghie arhierească şi se va încheia la ora 11, cu slujba de înmormântare.
Înaltpreasfinţitul Nicolae a trecut la Domnul după o lungă şi grea suferinţă, la reşedinţa mitropolitană din Timişoara, aşa cum i-a fost dorinţa. În locul său, până după cele 40 de zile cât va dura doliul, Arhiepiscopia va fi păstorită de Preafericitul Părinte Patriarh al României, Daniel.
În această dimineaţă, însoţit de peste 200 de preoţi, sicriul în care se afla trupul Înaltpreasfinţitului Nicolae a fost depus în Catedrala Mitropolitană. La căpătâiul Mitropolitului s-a recules şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu. Printre primii care şi-au luat rămas-bun de la ÎPS Nicolae Corneanu a fost şi Episcopul Romano-Catolic Martin Roos.
Petru Vasile TOMOIAGĂ
O viaţă în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor
ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, s-a născut la 21 noiembrie 1923 la Caransebeş, într-o familie preoţească (unchiul său a fost secretarul episcopului Miron Cristea, iar tatăl preot la biserica „Sf. Ioan”). Şi-a petrecut copilăria alături de mama sa, care i-a insuflat dragostea faţă de cele sfinte, tatăl său murind de tânăr. Între anii 1934-1942 a urmat şcoala elementară şi liceul în Caransebeş. A plecat apoi la Bucureşti unde a urmat cursurile Facultăţii de Teologie, între anii 1942-1946. Încă din anul I a publicat articole pe teme patristice. La Crăciunul anului 1943 a fost hirotonit diacon celibatar de către episcopul Veniamin Nistor al Caransebeşului, în biserica parohiei Obreja, judeţul Caraş-Severin. În 1946 a fost declarat licenţiat în Teologie. După absolvirea facultăţii s-a înscris la doctorat, iar la 30 iunie 1949 şi-a susţinut teza cu titlul: „Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare. Începuturile monahismului creştin pe Valea Nilului”, sub coordonarea regretatului preot profesor Ioan G. Coman. Revenind pe plaiurile natale, a fost numit profesor suplinitor la Academia teologică din Caransebeş (1 aprilie 1947 – 1 septembrie 1948). După desfiinţarea istoricei episcopii de aici a mers la Timişoara unde va a fost numit, în anul 1949, secretar, apoi referent principal la Centrul eparhial. Între anii 1952-1956 a ocupat funcţia de consilier cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului. Din anul 1956 a reluat activitatea în învăţământul teologic, ca profesor la Seminarul din Caransebeş, unde a predate greaca şi franceza, până la 1 martie 1959, când a devenit conferenţiar universitar la catedra de Îndrumări misionare a Institutului teologic din Sibiu, predând Teologia simbolică şi Limba greacă.
În anul 1960 a fost hirotonit preot, de către viitorul patriarh Teoctist Arăpașu, pe atunci episcop-vicar patriarhal, iar la 15 decembrie Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului.
S-a călugărit la mănăstirea Cernica, din apropierea Bucureştilor, la 12 ianuarie 1961, păstrând numele de Nicolae. A fost hirotonit arhiereu în biserica „Sfântul Spiridon Nou” din Bucureşti la data de 15 ianuarie 1961, de către patriarhul Justinian Marina, împreună cu alți doi ierarhi, instalarea în funcţia de episcop al Aradului având loc la 22 ianuarie acelaşi an, în catedrala episcopală din Arad.
La 17 februarie 1962, acelaşi Colegiu Electoral al Patriarhiei Române, l-a ales în scaunul vacant de Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului.
Instalarea s-a făcut duminică 4 martie 1962, în catedrala mitropolitană din Timişoara de către patriarhul Justinian Marina şi alţi membri ai Sfântului Sinod, în prezenţa multor preoţi şi credincioşi din Banat. În cuvântarea rostită cu acest prilej, I.P.S. Mitropolit Nicolae spunea: „…În clipele acestea solemne fac juruinţă în faţa lui Dumnezeu şi a voastră de a nu precupeţi nimic întru împlinirea tuturor îndatoririlor ce-mi revin ca arhiereu, îndrumător şi conducător al turmei duhovniceşti ce mi s-a dat spre păstorire, aşa încât să pot spune mereu, ca altădată Cel căruia ne închinăm «pe cei ce mi-ai dat… astfel i-am păzit că n-a pierit nici unul dintre ei» (Ioan 17,12)” (rev. „Mitropolia Banatului“, anul XII, nr. 1-4, ianuarie-aprilie 1962, pp. 40-4l).
În acelaşi an, 1962, a fost ales membru permanent al „Grupului de studii patristice” înfiinţat de Comisia „Credinţă şi constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Tot în domeniul ecumenismului, este de menționat participarea în anul 1961 la lucrările Adunării Generale a Conferinţei creştine pentru pace, cu sediul la Praga, şi la Simpozionul internaţional „Căutarea păcii dincolo de diferenţele ideologice” (1980). În anii `80 a colaborat cu Institutul ecumenic „Pro Oriente” din Viena, susţinând mai multe comunicări. Între anii 1978-1981 a activat ca membru în Comitetul central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor. A fost de asemenea delegatul Patriarhiei Române la instalarea papilor Ioan Paul I şi Ioan Paul II.
În aceeaşi calitate de mitropolit al Banatului, a făcut parte din delegaţiile Bisericii noastre care au vizitat: Patriarhia Bulgară (1966), Bisericile vechi-orientale din Armenia, Egipt, Etiopia şi Siria (1969, 1979,1997), Patriarhia Rusă (1971), Biserica Greciei (1971), Biserica din Etiopia ( 1971), Biserica romano-catolică din Belgia (1972), Biserica Luterană din Suedia (1987), Patriarhia Ecumenică (1978, 1981,1989), Patriarhia Sârbă (1981, 1995) şi Patriarhia Ierusalimului (2000).
A răspuns o vreme de comunităţile ortodoxe române de peste hotare, vizitând de mai multe ori S.U.A. şi Canada, parohiile româneşti din Australia şi Noua Zeelandă şi parohiile din Europa Occidentală.
Între aprilie-iunie 1967 a fost locţiitor de Mitropolit al Ardealului, iar în perioada octombrie 1977 – aprilie 1978 locţiitor de mitropolit al Olteniei. În repetate rânduri va suplini tot ca locțiitor eparhia Aradului şi o vreme pe cea a Caransebeşului.
Ca ierarh s-a îngrijit de problemele administrative şi gospodăreşti din eparhie, având iniţiative dintre care amintim: construcţia unui nou corp de clădire la Centrul eparhial, asamblarea şi sfinţirea bisericuţei din incinta reşedinţei (1972), reorganizarea Tipografiei arhidiecezane şi înzestrarea cu un local potrivit (1982), organizarea unei colecţii muzeale la catedrala mitropolitană, sprijinirea ridicării şi pictării a zeci de noi lăcaşuri de cult, restaurarea unor monumente istorico-bisericeşti din eparhie, sprijinirea mănăstirilor (ctitorirea în anul 1969 a noii biserici de la mănăstirea Timişeni şi reînfiinţarea mănăstirii Cebza în anul 1993), înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Timişoara (1993) ş.a.
I-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa de către Institutul Teologic Protestant din Cluj (1978), Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad (2003), Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara (2003), Universitatea de Ştiinţe Agricole ale Banatului (2003) şi Universitatea de Vest din Timişoara (2003).
Urmare neobositelor preocupări cărturăreşti, I.P.S. Sa a fost ales în anul 1992 membru de onoare al Academiei Române. A fost preşedintele de onoare a numeroase fundaţii şi societăţi. În anul 1992 a fost ales membru al Uniunii Scriitorilor din România. I s-a conferit titlul de Cetăţean de Onoare al oraşelor Timişoara, Lugoj şi Caransebeş. În 1997 a primit premiul conferit de Grupul pentru Dialog Social „pentru întreaga viaţă închinată adevărului, dreptăţii şi libertăţii”. În anul 2000 i se conferă ordinul naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce conferit de Preşedinţia României. În decembrie 2007 i s-a conferit de către Consiliul Judeţean Timiş premiul „Pro cultura timisiensis”. În anul 2008 a primit din partea Majestății Sale Regele Mihai I ordinul „Crucea Casei Regale a României”, de asemenea între anii 1975-2012 a fost membru în Asociația internațională de studii patristice.
De-a lungul timpului, a colaborat la mai multe reviste şi publicaţii: „Învierea” – pe care a fondat-o în anul 1990, „Altarul Banatului“, „Studii teologice“, „Ortodoxia“, „Jurnalul literar”, „Orizont”, „Gândirea”, „Vatra” şi de asemenea la posturi locale şi naţionale de radio şi televiziune.
Citiți aici ultimul interviu acordat ziarului Timișoara de către ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului
