Într-un oraș multicultural și multietnic, o urbe cu o istorie bogată și tumultuoasă nu putem decât să salutăm apariția unei reviste care își propune să promoveze istoria, arhitectura și cultura acestui spațiu. Ce va apărea în revistă? Publicația aparține Asociației prin Banat care a lansat proiectul Heritage of Timișoara și care are printre obiective cartarea și documentarea fondului construit al orașului. Mai mult, proiectul are ca scop promovarea patrimoniului cultural material timișorean, sensibilizarea opiniei publice asupra importanţei protejării şi conservării acestuia şi încurajarea turismului cultural în cartiere istorice ale Timișoarei.

În ciuda vremurilor pe care le trăim, când tendința este ca totul să fie tehnologizat și digitalizat, un format tipărit ne-a fost solicitat în repetate rânduri, cântărind mai greu, se pare, decât o platformă accesibilă oricui în mediul online. Deși o gândim și plănuim de mai bine de doi ani, revista Heritage of Timișoara primește contur abia acum și NU este un duplicat tipărit al informațiilor disponibile deja pe platforma online. Ea are ca scop publicarea în premieră a unor informații noi despre clădirile istorice din Timișoara, care sunt rezultatul cercetării efectuate de echipa noastră HoT foarte restrânsă – o muncă ce însumează sute de ore și care e mereu prea puțin vizibilă în exterior”, transmit cei de la Asociația Prin Banat.

Lansarea este programată marți, 26 iulie, de la ora 19, la Ambasada, pe Spl. Peneș Curcanul nr. 3-5, din Timișoara.

 

Răzvan IDVOREAN