Cristian-Aron Mircea, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Timiş, a urmat, între 1993-1997, Facultatea de drept din cadrul Universităţii Tibiscus, lucrarea de licenţă fiind susţinută la Facultatea de drept şi ştiinţe administrative din Sibiu.
Între 2002-2003 a urmat un master la Universitatea Politehnica din Timişoara, Facultatea de management şi administrarea afacerilor, pe care l-a absolvit printr-un proiect cu finanţare europeană.
A fost apoi consilier juridic şi inspector resurse umane la Fundaţia „Rudolf Walter” Timişoara, între februarie 2000 şi iunie 2005.
Între iunie 2005 şi februarie 2007 a fost director executiv adjunct şi consilier juridic la Direcţia de Muncă, Solidaritatea Socială şi Familie Timiş.
Între februarie 2006 şi septembrie 2008 a fost formator la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş.
Între martie 2007 şi septembrie 2008 a fost director resurse umane şi consilier juridic la Compania Carpatair SA.
Între septembrie 2008 şi septembrie 2009 a fost director resurse umane la compania de retail SPAR SA.
Între septembrie 2009 şi aprilie 2014 a fost administrator şi director general la firma Hermi Consult SRL.
Între iunie 2011 şi martie 2019 a deţinut funcţiile de consilier, director general, director comercial şi şef serviciu resurse umane în cadrul Companiei Locale de Termoficare COLTERM SA Timişoara.
Din luna martie a anului 2019 este angajat al Casei Judeţene de Pensii Timiş, unde a fost mai întâi inspector superior, iar acum deţine funcţia de director executiv.
- Pentru început, domnule director, vă rugăm să faceţi o succintă prezentare a instituţiei pe care o conduceţi.
- Casa Judeţeană de Pensii Timiş este organizată şi funcţionează ca serviciu public deconcentrat în subordinea Casei Naţionale de Pensii Publice, fiind investită cu personalitate juridică în baza prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu completările şi modificările ulterioare şi a prevederilor Statutului Casei Naţionale de Pensii Publice.
Casa Judeţeană de Pensii Timiş asigură, la nivelul judeţului, aplicarea unitară a legislaţiei din domeniul pensiilor şi asigurărilor sociale de stat.
Având în vedere suprafaţa mare a judeţului, dezvoltarea sa economică şi socială, numărul mare al agenţilor economici şi al asiguraţilor din judeţul Timiş, precum şi structura acestora, s-a aprobat înfiinţarea Casei Locale de Pensii Lugoj. Această subunitate fără personalitate juridică funcţionează sub conducerea şi controlul Casei Judeţene de Pensii Timiş.
- Cum veniţi în întâmpinarea cetăţenilor, a categoriei de public căreia vă adresaţi direct?
- În prezent, la Casa Judeţeană de Pensii Timiş funcţionează 8 ghişee care deservesc relaţia cu publicul.
Ghişeul 1 - se preiau documentele şi dosarele de pensii;
Ghişeul 2 - este biroul de consiliere, acolo unde se oferă cam toate informaţiile solicitate de către public. Cei interesaţi pot să afle care sunt documentele de care au nevoie pentru dosarul de pensie, când îndeplinesc condiţiile de pensionare, prevederi legale şi modificările acestora. In felul acesta degrevăm celelalte ghişee şi, în plus, atunci când ghişeul 1 este aglomerat, preluarea dosarelor se face şi de către ghişeul 2 sau de către un alt coleg care ajută la îndrumarea publicului spre ghişeele unde au de rezolvat anumite probleme. Şi pentru că, există perioade de aglomerare, cand fluxul publicului este mai mare, toate ghişeele cu publicul sunt monitorizate video, tocmai pentru a putea interveni imediat şi a scurta pe cât se poate timpul de aşteptare;
Ghişeul 3 - ajutoare de deces;
Ghişeul 4 - problematica plăţi;
Ghişeul 5 - bilete de tratament;
Ghişeul 6 - pensii internaţionale;
Ghişeul 7 - contracte asiguraţi;
Ghişeul 8 - accidente de muncă.
Tot pentru a veni în sprijinul publicului, de mai bine de un an şi jumătate funcţionează, în cadrul CJP Timis, un call-center. La numărul de telefon 0256308070 răspund doi operatori care oferă informaţii publicului. Avem asiguraţi şi pensionari şi în străinătate, iar pentru aceştia call-centerul este foarte util. Dar nu doar pentru ei.
În felul acesta, orice problemă pe care asiguratul sau pensionarul o are, o poate afla fără a mai fi necesar să se deplaseze până la sediul instituţiei. De asemenea, pe pagina noastră de internet – pensiitimis.ro – se regăsesc, grupate, toate modele de tipizate pentru diferite solicitări care vin din partea publicului.
Zilnic, toţi directorii dar şi şefii de servicii, între orele 11-13, susţin audienţe cu publicul.
Excepţie face prima zi de joi a fiecărei luni, când directorul executiv se deplasează la Casa Locală de Pensii Lugoj, pentru a ţine audienţele.
Scopul nostru este să rezolvăm problemele solicitanţilor în cel mai scurt timp şi, pe cât se poate, deplasarea publicului la sediul instituţiei să se realizeze doar când este neapărată nevoie şi necesită prezenţa la unul dintre ghişeele instituţiei.
- Cum funcţionează instituţia la nivel judeţean?
- Pentru timişenii din alte localităţi ale judeţului am deschis puncte de lucru în oraşele din judeţ. Astfel, în fiecare zi din săptămână, acestea sunt deschise şi oamenii pot veni să depună documentele necesare pentru rezolvarea problemelor, fără a mai fi nevoiţi să se deplaseze la sediul central de la Timişoara:
marţi - Sânnicolau Mare, între orele 10-15;
miercuri - Buziaş, între orele 10-13; Jimbolia, între orele 10-13;
joi - Deta, între orele 10-13;
vineri - Făget, între orele 10-13:30.
Punctele de lucru funcţionează fără întrerupere şi pe perioada verii, când sunt concediile de odihnă ale angajaţilor. Important este ca oamenii să îşi rezolve problemele cât mai repede şi fără a consuma timp şi resurse suplimentare pentru a veni la sediul central.
- Foarte mulţi pensionari beneficiază, anual, de bilete de tratament în diferite staţiuni balneare. Detaliaţi, vă rog, această latură a activităţii Casei Judeţene de Pensii.
- Un serviciu extrem de căutat pe care Casa Judeţeana de Pensii Timiş îl oferă este acela al alocării biletelor de tratament. Pensionarii dar şi asiguraţii bugetului asigurărilor sociale pot beneficia de astfel de bilete, în diferite staţiuni din ţară. Din păcate însă, în ultimii ani s-a constatat o scădere a locurilor disponibile, numărul solicitanţilor fiind, însă, în creştere. De aceea, este foarte important ca pensionarii sa ştie că, criteriul de acordare al acestor bilete se face exclusiv în baza punctajului pe care fiecare solicitant il obţine. Punctaj care se acordă după următoarele criterii: felul pensiei, cuantumul tuturor veniturilor, dacă a mai beneficiat de bilet de tratament în anul solicitării.
Până în prezent, anul acesta am acordat nouă serii de bilete, în luna august urmând a fii acordată cea de-a zecea serie. În cifre, în primele două trimestre ale acestui an am înregistrat 6.263 solicitări de bilete. Numărul biletelor primite a fost de 1.462, dintre care vândute un număr de 1.460.
Cei care doresc să obţină un bilet prin Casa Judeţeană de Pensii Timiş trebuie să prezinte o cerere, cuponul de pensie din ultima lună şi/sau adeverinţa cu venitul brut din ultima lună, actul de identitate şi o trimitere de la medicul de familie. Nu este neapărat nevoie de prezentarea la ghişeu, documentele pot fi trimise şi prin poşta electronică la adresa
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
- O prioritate pentru multe instituţii o constituie digitalizarea. Cum stă Casa Judeţeană de Pensii la acest capitol?
- În ultimul timp, îmbucurător este să constatăm că tot mai multi pensionari apelează la poşta electronică şi la utilizarea metodei online de comunicare cu instituţia noastră. De la începutul acestui an, Casa Naţionala de Pensii Publice a pus la dispoziţia pensionarilor aplicaţia care le permite acestora obţinerea talonului de pensie în format electronic. Pentru asta, orice solicitant trebuie să urmeze anumiţi paşi, obţinerea cuponului online nu se poate realiza doar trimiţând o solicitare către CJP Timiş în acest sens.
Pentru a putea obţine un cuponul online, cel mai important pas este acela de a deschide un cont online în portalul Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP). De altfel, toţi paşii care trebuie urmaţi după acest moment sunt descrişi pe site-ul CNPP. Cu satisfacţie constatăm că, în fiecare zi, numărul solicitanţilor de cupoane on-line creşte, ceea ce ne demonstrează cât de utilă este această aplicaţie. În felul acesta, pensionarul poate să obţină mult mai repede acest cupon, care ii este necesar în diferite situaţii. Nu mai este necesar să aştepte să-l primească de la factorul poştal sau să-l ridice personal de la oficiul poştal de care aparţine.
- Câţi angajaţi are Casa Judeţeană de Pensii Timiş şi câţi pensionari deserveşte la nivel judeţean?
- Aici vă pot da cifre exacte, şi anume 101 angajaţi ai CJP Timiş, care deservesc un număr de 156.186 de pensionari la nivelul judeţului.
A consemnat Petru Vasile TOMOIAGĂ

