Primarul Timișoarei și președintele Consiliului Județean au anunțat joi care sunt proiectele care au primit finanțare și care sunt planurile de atragere a noi fonduri pentru dezvoltarea zonei.
Mandatele se apropie de final, iar anul 2024, atunci când vom fi chemați la vot pentru toate alegerile posibile și imposibile se îndreaptă spre noi cu pași mari. Sigur că până atunci Timișoara va mai avea de trecut un hop, în 2023, atunci când va trebui să se prezinte la un examen important, sub umbrela titlului de capitală europeană a culturii.
Și noi, cum probabil și dumneavoastră, ne așteptăm să înceapă mai repede campaniile electorale, mai mult sau mai puțin mascate, așa cum s-a întâmplat și în anii precedenți. Nu că asta ar fi o problemă foarte mare la nivelul societății românești, care după zeci de ani de minciuni a trecut printr-o revoluție, ca ulterior să înghită altele, de această dată ținute puțin pe grătar, deasupra cărbunilor încinși.
Așadar, e vremea proiectelor, a planurilor; a sosit momentul să fie scoase din sertare și aruncate pe tapetul naivilor care la fiecare patru ani, cu ștampila în mâinile tremurânde își aleg viitorul pentru următorii patru ani.
Joi, primarul Timișoarei, Dominic Fritz a anunțat că modernizarea liceelor J.L. Calderon, Henry Coandă și de Industrie Alimentară are finanțarea asigurată prin fonduri PNRR. 50 de milioane de lei câștigați pentru a le eficientiza energetic și a le transforma în școli verzi. De asemenea, Ana Aslan și Școala Gimnazială 1 din zona Traian sunt în evaluare și municipalitatea speră ca în scurt timp să primească finanțare și pentru ele.
”Fiecare leu pe care îl atragem pentru investiții în infrastructura educațională este un leu investit în viitorul copiilor Timișoarei. Fiecare elev din Timișoara trebuie să aibă condiții moderne de studiu, indiferent dacă școala la care merge e în centru sau într-un cartier sau dacă e un liceu de elită sau unul vocațional sau tehnologic. Școală cu școală modernizăm sistemul de educație din Timișoara”, a transmis Fritz.
Nici județul nu se lasă mai prejos și strigă prin vocea președintelui Alin Nica:
”Am câștigat 9.2 milioane lei cu primele proiecte aprobate în cadrul PNRR! Proiectele de renovare energetică a Liceului Gh. Atanasiu, a corpului administrativ și aerogării Aerodromului Cioca sunt două inițiative ale Consiliului Județean Timiș care au finanțarea asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Acestea sunt, de altfel, primele proiecte pentru care am solicitat fonduri în cadrul PNRR, Componenta C5 - Valul renovării”.
Același Nica a anunțat și că au fost lansate recent alte 12 solicitări de fonduri cu o valoare de 77 de milioane de lei.
”Sunt inițiative care vizează renovarea energetică a unor obiective de infrastructură educațională, administrativă, de îngrijire și asistență pentru persoane cu dizabilități. Vorbim de sume considerabile, de investiții care vor contribui la scăderea costurilor de funcționare și de lucrări majore care vor sprijini economia locală pe mai multe paliere”, a mai spus președintele CJ Timiș.
Poate spune cineva că nu sună frumos? Mă îndoiesc. Rămâne de văzut însă ce se va întâmpla în realitate, cum se va întâmpla în realitate, când și mai ales, dacă se va întâmpla vreodată.
Răzvan IDVOREAN

