O eclipsă parțială de soare va fi vizibilă din Timișoara, marți, 25 octombrie, începând cu ora 12.20 până în jurul orei 14.30. Potrivit specialiștilor, fenomenul va putea fi observat și din capitala Banatului, dacă vor fi favorabile condițiile meteo.

Eclipsa va avea loc când Soarele se va afla sus pe cer și trebuie urmărită numai cu filtre speciale: filtru de sudură foarte închis la culoare sau filtru Mylar. Nu încercați să vă uitați prin ochelari de soare sau alte metode improvizate pentru că vă puteți pierde vederea. Fenomenul va putea fi observat de pe tot teritoriul țării noastre, acoperirea soarelui fiind între 33 și 44%. Zonele în care acoperirea va fi mai mare se află în nord-estul țării, cu acoperire de 44%”, au transmis specialiștii de la Observatorul Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”.

Această eclipsă se va vedea ca parțială din Europa, nord-estul Africii și din Asia.

 

Răzvan IDVOREAN