Din cauza unor intervenții ce trebuie făcute la CET Centru, timișorenii vor rămâne joi, 27 octombrie, în intervalul orar 08 – 19, fără căldură în apartamente. Reprezentanții Colterm au transmis că măsura a fost luată pentru etanșarea conductelor prin care trece agentul termic.
”Totodată, dorim să venim în sprijinul abonaților noștri și să îi informăm că, în cazul în care, din diverse motive, întâmpină probleme legate de serviciile de încălzire, respectiv există sincope în alimentarea cu agent termic pentru încălzire, pot apela dispeceratul Colterm S.A., la numerele de telefon 0256-494.133; 0756.061.468 sau ne pot contacta pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.”, a mai anunțat conducerea companiei.
Reprezentanții Colterm le transmit timișorenilor că programul de furnizare a energiei termice va fi ajustat în funcție de temperaturile exterioare, iar caloriferele se vor încălzi cu precădere pe timpul nopții.

