După focarele de pestă porcină ce au fost depistate la Parța și în satul Murani din comuna Pișchia, unul nou a fost identificat, de această dată în localitatea Răuți ce aparține de comuna Uivar. Potrivit reprezentanților Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, rezultatul a fost obținut în urma prelevării și examinării unei probe de sânge de la un animal aflat într-o gospodărie.
După confirmarea pestei, a fost convocată ședința cu toți cei din Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB), în urma căreia s-a votat emiterea unei hotărâri de aprobare a zonelor de protecție și supraveghere din jurul focarului. În total, 9 animale din gospodărie vor fi ucise și incinerate.
Reprezentanții DSVSA au transmis că pesta porcină africană nu afectează oamenii și că nu există nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, acest virus având însă impact la nivel social din punct de vedere economic.

