Cu doar două minute înainte! Asta este maniera de lucru a primarului unei mari comune de lângă Timișoara, unde majoritatea ședințelor se desfășoară în regim ”de îndată”. Degeaba s-au plâns unii consilieri de această manieră abuzivă de lucru, în zadar s-au făcut petiții peste petiții, pentru că primarul o ține pe-a lui: ”în două minute, toată lumea la mine!”. Este vorba de Nicu Viorel, edilul comunei Săcălaz. În astfel de condiții, nu este de mirare că multe dintre deciziile luate provoacă mari tensiuni în rândul comunității.

Cea mai recentă vizează școala din Săcălaz, care riscă să rămână fără căldură și curent electric, din cauza adoptării unei astfel de hotărâri în regim ”de îndată”. Directoarea insituției, Manuela Matiș, nu a putut râmâne fără reacție, transmițând un mesaj în care condamnă această intenție:

Ca urmare a convocării unei ședințe extraordinare de îndată pentru discutarea și aprobarea proiectului de hotărâre privind darea în folosință a unor imobile Școlii Gimnaziale Săcălaz, aduc la cunoștința publică punctul de vedere juridic înaintat de direcțiunea Școlii Gimnaziale Săcălaz în ceea ce privește nelegalitățile ce le conține acest proiect.

Referatul juridic al conducerii școlii a fost trimis în data de 09.10.2022 pe adresa oficială de email a Primăriei Comunei Săcălaz, tuturor consilierilor locali precum și membrilor Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale Săcălaz.

Constat cu multă îngrijorare că prin acest proiect se dorește a se obliga școala pentru o perioadă de 10 ani să suporte toate cheltuielile de întreținere, amenajare, plata tuturor utilităților (curent, gaz, apă) din fondurile școlii. În cazul adoptării unei astfel de hotărâri, școala nu dispune de aceste fonduri, astfel va intra într-un impas financiar fără precedent, lucru care ar prejudicia educației și interesului superior al copiilor comunității noastre!

Cele mai multe ședințe ale Consiliului Local Săcălaz se desfășoară în regim ”de îndată”, unele fiind anunțate cu doar două minute înainte de începerea lor. Din acest motiv, consilierii locali nu pot ajunge la timp, ca să nu mai vorbim de imposibilitatea de a studia documentația aferentă hotărârilor care trebuie adoptate.