
De la 1 iunie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a început procesul de emitere, distribuire și încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”. Tichetele, oferite pe suport electronic (card), au o valoare nominală de câte 250 lei și sunt destinate persoanelor aflate în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie. Această inițiativă este cea mai importantă de acest gen derulată până acum în România, din perspectiva numărului de beneficiari.
Persoanele cu un venit sub 1.500 de lei au primit în ultimele luni din partea statului român un ajutor în valoare de 250 de lei sub formă de tichete digitale. Statul va vira din două în două luni suma respectivă până când se va ajunge la un total de 1.000 de lei pentru fiecare persoană în part. Astfel, peste 2,5 milioane de persoane primesc tichete pentru achiziția de produse alimentare și mese calde în valoare de aproximativ de 3 miliarde de lei.
Cei peste 2,5 de beneficiari care primesc tichete sociale sunt:
- Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
- Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
- Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
- Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
- Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
- Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Pe hârtie, toate sună bine și frumos, dar în realitate, lucrurile nu stau chiar așa. O bună parte a beneficiarilor acestor tichete au rămas fără bani, nefiindu-le încărcate cardurile primite, desi s-au făcut trei plăți până acum. Problema cea mai mare este că bieții oameni nu au cui să se adreseze pentru a-și primi drepturile, singura cale pusă la dispoziție de guvernanți pentru soluționarea problemelor apărute fiind un număr de telefon, la care nu răspunde nimeni! Multă lume încearcă de luni bune să apeleze acest număr, dar fără success. În disperare de cauză, unii au mers pe la diverse instituții din sfera protecției sociale, dar acestea ridică din umeri, pentru că nu ține de competența lor. Este o bătaie de joc cu atât mai mare cu cât vorbim de cele mai năpăstuite categorii sociale.

