Prefectul județului Timiș, Mihai Ritivoiu, a anunțat că Serviciul de permise și înmatriculări auto va lucra în următoarele două sâmbete. „Este decembrie, lună aglomerată prin tradiție la Serviciul de Permise şi Înmatriculări. Pe lângă cele 14.000 de permise ce expiră în iarna aceasta, mai sunt şi solicitările celor veniţi din străinătate. De aceea, în următoarele două zile de sâmbătă (10 şi 17 decembrie), se va lucra atât la ghişee, cât şi la examinările auto. Programările se vor face doar online. Atenție la ce ghişeu trebuie să vă prezentați: ghişeele PC3 şi PC4 vor fi în sala de examinări de la Mall, aflată pe acelaşi etaj cu restul ghişeelor", a spus prefectul.